Victor Ponta – Mihai Tudose, meci… „sublim”

0
555

Liderul Pro România, Victor Ponta, îl execută nemilos pe pagina sa de Facebook, pe eurodeputatul Mihai Tudose pentru că ar fi trădat, în negocierile cu liberalii „descoperind acum grija faţă de guvernare”. Victor Ponta se arată devastator şi scrie aşa „cel pentru care am muncit cu toţii să ajungă în Parlamentul European şi care ne-a minţit în faţă, că nu va merge, doar candidează să ajute lista, cel pentru care am cedat mandatul meu, câştigat pe lista Pro România” face acum ceea ce deja se ştie. Pe surse se mai vehiculează informaţia că şi Sorin Câmpeanu, şi Daniel Constantin, doi dintre cei trei vice-preşedinţi ai Pro România, ar urma să voteze pentru investirea guvernului împreună cu alţi şase membri ai partidului. „Trădătorii” nu se dezmint, şi Victor Ponta trebuia să ştie asta.