SCM Craiova îşi confirmă statutul de „a doua forţă naţională”

0
379

Handbalistele de la SCM Craiova au ajuns la 6 victorii în primele 7 etape ale Ligii Florilor, după succesul din Sala Polivalentă, scor 28-15, la pauză 15-6, cu CSU Danubius Galaţi. Craiovencele s-au impus din start, punând o diferenţă substanţială faţă de adversare (10-2 în minutul 16), ia la pauză meciul era practic rezolat. Florianu şi compania au ajuns la 15 goluri diferenţă în partea secundă, iar antrenorul Bogdan Burcea şi-a permis să le ofere minute şi rezervelor. „Am pregătit serios jocul şi am vrut să evoluăm cât mai bine. Din păcate, fazele rapide nu au funcţionat aşa cum ar fi trebuit, dar apărarea şi-a făcut treaba şi în acest meci. Am menajat fetele din primul şapte pe final. Când s-a făcut rotaţia, fetele care au venit de pe bancă şi-au făcut datoria şi mă bucur, pentru că numai aşa putem scoate acest program cu brio la capăt. Ne aşteaptă o deplasare grea la Slobozia, care are o echipă experimentată, cu jucătoare de lot naţional”, a spus Burcea. Au evoluat pentru SCM Craiova: Dumanska, Stanciu, Lung (portari), Nikolic 8 goluri, Florianu 7, Tudor 3, Klikovac 2, Pricopi 2, Ardean 2, Trifunovic 1, Vizitiu 1, Şelaru 1, Ţicu 1, Rădoi, Popescu, Stoican.  După 7 etape, SCM Craiova are 18 puncte şi rămâne pe locul 2, iar duminică, de la ora 11 (în direct la TVR 2), joacă în depalsare Unirea Slobozia.