„CRESC la Bibliotecă”. Lansarea revistei de benzi desenate „Nihon Made”

0
416

Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” alături de Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” organizează luni, 6 noiembrie, începând cu ora 15.00, acţiunea de închidere a proiectului “CRESC la bibliotecă” şi lansarea revistei “Nihon Made – Cultură ilustrată pentru tineri”.

  Proiectul “CRESC la bibliotecă”, lansat de Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” din Braşov şi implementat în patru biblioteci publice din România: Braşov, Craiova, Reşiţa şi Zalău, a constat în desfăşurarea unui număr de trei ateliere interactive de istorie, corespondenţă şi tehnică a interviului, activităţi subsumate unor subiecte istorice precum “Marea Unire din 1918” şi “Participarea României la Primul Război Mondial”. La atelierele interactive desfăşurate la Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” au participat 10 copii de la centrele sociale aflate în administrarea Arhiepiscopiei Craiovei.

Scopul întâlnirii de luni, 6 noiembrie, este acela de a realiza un bilanţ general al activităţilor desfăşurate. Cu aceeaşi ocazie, se vor dezbate şi analiza impactul, experienţele comune şi rezultatele de ansamblu ale proiectului. De asemenea, copiii vor primi premii pentru activităţile desfăşurate în cadrul proiectului.

Cu acelaşi prilej, Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” va organiza lansarea primului număr al Revistei de benzi desenate “Nihon Made – Cultură ilustrată pentru tineri”. Publicaţia este rezultatul unui proiect editorial finanţat de Către Administraţia Fondului Cultural Naţional, implementat de către Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” în parteneriat cu Asociaţia Musashino Japonia din Braşov.

Aflată la primul număr, revista este realizată în tehnica japoneză de grafică manga şi se adresează în mod special tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 20 de ani. Scopul revistei constă în susţinerea şi dezvoltarea creativităţii adolescenţilor, respectiv apropierea acestora de cultura scrisă.

La eveniment vor fi prezenţi Daniel Nazare, manager Bibliotecii “George Bariţiu” Braşov, reprezentanţii centrelor sociale aflate în administrarea Arhiepiscopiei Craiovei, elevii care au participat la seria de trei ateliere interactive şi bibliotecarii Sofia Lavinia Cercel, Carmen Tică şi Alexandru Ionicescu, coordonatorii activităţilor desfăşurate la Craiova.

Proiectul “CRESC la bibliotecă” a fost una dintre cele mai inspirate iniţiative pe care am pus-o în practică la Aman în ultima vreme. Țintind subiecte precum Unirile din 1918 şi Primul Război Mondial, atelierele desfăşurate în cadrul proiectului au contribuit la promovarea unor valori şi principii naţional-identitare. Participanţii, elevi şi tineri aflaţi la vârsta pubertăţii, au avut ocazia de a se informa cu privire la evenimentele cu rol fondator de acum 100 de ani. De asemenea, ne mândrim şi cu faptul că am reuşit să-i familiarizăm pe copii atât cu documentele de epocă, cu scrisorile şi memoriile redactate de contemporanii acelor vremuri, cât şi cu tehnica şi modalităţile necesare realizării unui interviu. În aceeaşi ordine de idei, îi felicit pe colegii de la Braşov pentru realizarea unei minunate reviste de benzi desenate pe care o vor lansa şi distribui gratuit la Biblioteca Aman”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”.

Prin evenimentul organizat, cele două biblioteci urmăresc, pe de o parte,  schimbul de informaţii, inventarierea şi diseminarea rezultatelor obţinute in cadrul proiectului “CRESC la bibliotecă”, iar pe de altă parte, lansarea proiectului editorial “Nihon made – Cultură ilustrată pentru tineri”, revistă bilingvă realizată în tehnica manga.

Birou Presă

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”