Până în vara trecută, era ceva de domeniul incredibilului / Handbalistele craiovene au bătut la Vâlcea

0
349

Până astă-vară, Craiova era mai degrabă un sparring-partner din regiune pentru Vâlcea. Derby-ul Olteniei la handbal avea mereu o singură favorită, formaţia galactică a Oltchimului, care nu pierdea sezoane la rând vreun meci în Liga Naţională. Echipa care lupta pentru câştigarea Ligii Campionilor a dispărut însă, cu nume cu tot, iar noua formaţie de la Vâlcea, HCM, se află pe ultimul loc al clasamentului, fără victorie în actualul sezon. În sala „Traian” s-a impus ieri şi SCM Craiova, cu 21-18 (14-11), al doilea succes stagional al fetelor pregătite de Carmen Amariei, obţinut în runda a şaptea a Ligii Naţionale. „Vâlcea a avut 2-0 în debutul meciului, însă Craiova a preluat conducerea în minutul opt, 4-3, prin golul Ionelei Goran. După alte opt minute, Snopova a stabilit cea mai mare diferenţă din acest meci, 8-3, iar gazdele au alergat în zadar după egalare până la final. Acestea s-au apropiat de şase ori la o diferenţă de două goluri şi au avut ocazia pe final de a face ca avantajul echipei din Bănie să fie minim, însă Ionica Munteanu a închis poarta, iar SCM Craiova pleacă cu toate punctele de la Vâlcea” descrie succint site-ul handbalvolei.ro, meciul de la Vâlcea. Pentru echipa din Bănie au marcat: Cioaric 3 goluri, Ilie 3, Goran 3, Snopova 3, Han 2, Apipie 2, Gogoriţă 2, A. Amariei 2, Ianaşi 1. Cea mai bună marcatoare a gazdelor a fost nou-venita Clara Vădineanu, cu 7 reuşite, restul venind de la: Lazarin 3, Luca 2, Busuioceanu 2, Cherăscu 2, R. Constantinescu 1, Chirilă 1.  SCM Craiova se află pe locul 8, cu 6 puncte, iar la finalul acestei săptămâni va juca în Sala Polivalentă cu CSM Ploieşti.

Succes important şi pentru echipa masculină de volei a Craiovei, care s-a impus în deplasare, contra rivalei Dinamo, scu 3-2, în etapa a 4-a a Diviziei A1. Băieţii lui Dănuţ Pascu au condus cu cu 2-0, cu seturi adjudecate la 21 şi 19, dar gazdele au reuşit să egaleze şi să-şi asigure un punct, după 25-18 şi 25-20. Setul decisiv a fost la discreţia craiovenilor, care l-au câştigat la 7.