Mai multe centre judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) au fost somate să recupereze sumele furnizate în conturile crescătorilor de animale, care au obţinut sprijin financiar pe baza unor declaraţii false. La nivel naţional, câteva sute de mii de fermieri au primit subvenţii în ultimii doi-trei ani şi cel puţin 20% dintre ei le-au primit în baza unor falsuri în declaraţii, susţin reprezentanţii Curţii de Conturi. În cele mai multe cazuri, falsul consta în declararea că nu ar avea datorii către bugetul de stat, în condiţiile în care existenţa datoriilor atrage neeligibilitatea fermierului în cauză pentru primirea de sprijin financiar. Ilegalităţile au ieşit la iveală în urma verificărilor efectuate la nivelul mai multor centre judeţene ale APIA, selectate pentru controlul care s-a realizat aleatoriu. „Doljul nu a fost prins niciodată în eşantionul supus controlului pentru plăţile în zootehnie, aşadar la nivelul judeţului nostru nu avem probleme în acest sens. Ştim că mai multe centre APIA au dat în judecată Camerele de Conturi şi au şi câştigat procesele, urmând ca banii să fie recuperaţi de la fermierii care au luat bani nemeritaţi”, a declarat Emil Călugăru, directorul APIA Dolj.
Potrivit acestuia, în momentul de faţă, plata în avans pentru sprijinul pe suprafaţă, în cuantum de 42 euro/ha, se apropie de finalizare , aproape toţi fermierii având deja în cont acest sprijin financiar.