Miercuri, la Senat, după discursul premierului italian Enrico Letta, care a cerut un vot de încredere parlamentarilor prezenţi, atmosfera devenise încărcată. La Senat, Partidul Democrat al premierului nu deţinea majoritatea. Dar scenariul era cunoscut şi mai urma doar confirmarea acestuia. După ce senatorul Roberto Formigoni a luat cuvântul, anunţând constituirea unui nou grup parlamentar autonom, format din 25 de senatori din rândul PDL, sub privirile consternate ale lui „Il Cavaliere”, acesta nu a mai avut de făcut decât o mişcare tactică avută în vedere. Pierduse partida dar nu era la prima înfrângere. Umberto Bossi…în 1994, determinase căderea primului guvern condus de „Il Cavaliere”. Gianfranco Fini…în 2010, acest concurent de dreapta a eşuat în tentativa sa pentru numai trei voturi ş.a.m.d. Semnalul revoltei, al imploziei în propriul partid, îl primise de la Angelino Alfano, cel care îi datora întreaga carieră politică. Fusese ministru al Justiţiei şi făcuse tot ce îi stătuse în putinţă pentru salvarea lui Silvio Berlusconi în numeroasele sale probleme din instanţele de judecată. Sâmbătă, tot el, ca vicepremier şi ministru de Interne, anunţase demisia în bloc a miniştrilor PDL din Guvern. Dar, pentru prima dată, acum, acest avocat sicilian, de 42 de ani, a îndrăznit să se opună public mentorului său cerând votarea încrederii în guvernul Letta. „Acesta este Spartacus şi revolta sclavilor”, s-a amuzat Il Fatto quotidiano. Fidelii lui „Il Cavaliere” s-au indignat numindu-l Brutus, fiul paricid al lui Cezar, care îl loveşte pe Berlusconi în momentul în care acesta era slăbit, prin recenta condamnare definitivă la închisoare. „Este incredibil ca Alfano, veritabilă creatură berlusconiană, să-şi sacrifice idolul”, a scris Il Messagero. După două decenii de bătălii politice, Silvio Berlusconi, cel de care foşti colegi, foşti şefi de stat, i-au râs în nas, dar au părăsit puterea înaintea lui, s-a văzut la pământ. Cum ar fi putut să fie precaut cu Angelino (înger mic), desemnat urmaşul său şi secretarul general al Partidului Poporul Libertăţii, fiind sedus fără îndoială de modestia afişată a ambiţiilor sale. Acest mic Brutus l-a forţat pe Caiman cu dinţii uzaţi să revină asupra deciziei de cădere a Guvernului. Dar contextul i-a fost prielnic. De la 1 august a.c., totul s-a schimbat. Prin condamnarea definitivă la închisoare a lui „Il Cavaliere”. Şi asta l-a făcut pe Alfano să ia distanţă faţă de mentorul său. Condamnarea va antrena pierderea imunităţii de senator, afortată unei perioade de lipsire a dreptului de a fi reales, de şase ani. 77 de ani plus şase fac 83 de ani. La această vârstă ar mai putea Silvio Berlusconi să mai obţină un mandat electiv. Oricâte i s-ar reproşa lui Angelino Alfano, salvarea guvernului Enrico Letta de la scufundare, şi implicit a ţării de la o criză politică profundă, sunt atuuri care nu pot fi scoase din discuţie.
