Cei doi jucători ai Sportului au semnat contracte pe 3 ani cu CS Universitatea Craiova / „Am ales Craiova, fiindcă aici se vrea performanţă”

0
69

Ferfelea şi Curelea vor debuta mâine pe „Ion Oblemenco”, în meciul cu Olimpia Satu Mare

Cele mai importante transferuri văzute de Bănie de la Prepeliţă şi Tănase încoace au fost prezentate ieri de CS Universitatea. Preşedintele Pavel Badea a fost cel care i-a prezentat pe Ferfelea şi Curelea: „Sunt doi jucători deosebiţi, care au fost aduşi cu eforturi mari de către club, dar suntem convinşi că a meritat acest efort”. Foştii jucători ai Sportului au venit să spună de ce au ales Craiova, deşi orice echipă cu pretenţii din prima ligă îi dorea. Discursurile au părut degajate, sincere, ale unor persoane care ştiu ce vor şi ştiu cum să se prezinte şi în afara terenului. „Toată lumea a fost şocată când am ales să vin aici, în condiţiile în care aveam mai multe oferte din Liga I, dar eu îi sfătuiesc pe toţi jucătorii care vor performanţă să ne urmeze exemplul. Nu este un pas înapoi, din contră, am ales un proiect de viitor, serios” a a declarat Ferfelea, sigur că a făcut alegerea cea mai potrivită. Curelea l-a completat în acest sens: „Nu a fost o decizie greu de luat, fiindcă aici este un lucru solid, serios. Lotul îmbină tinereţea cu experienţa, iar noi am venit să ajutăm echipa să-şi îndeplinească obiectivele. Ne lipsesc meciurile, dar ne-am antrenat zilnic cu Clinceniul şi, deşi nu suntem la capacitate maximă, putem susţine ritmul”. Cei doi au semnat contracte pe 3 ani şi spun că au habar despre ceea ce înseamnă Craiova în fotbal: „Am venit într-un loc în care oamenii se pricep la fenomen, suporterii măcâncă fotbal pe pâine, sunt foarte aprinşi, iar asta ne stimulează şi mai mult. Am jucat la Craiova cu Sportul şi erau 30.000 de spectatori în tribune şi ni-i dorim şi noi alături. Ştim că în acest moment Craiova este împărţită, dar dorinţa tuturor credem că este să aibă parte de fotbal de nivel înalt”. Despre perioada dificilă petrecută la Sportul nu mai vor să-şi aducă aminte: „Ne bucurăm că în sfârşit putem juca fotbal, ce a fost nu mai contează. Mai aveam bani de luat de la Sportul, dar le-am pus cruce. Este păcat că un brand precum Sportul a ajuns să dispară”. Ovidiu Stângă este încântat de venirea celor doi fotbalişti, debutul său pe banca tehnică urmând să aibă loc o dată cu cel al lor în tricoul alb-albastru. „Echipa a crescut valoric o dată cu venirea celor doi jucători, care crează şi o emulaţie deosebită în cadrul lotului, cu experienţa lor îi pot ajuta şi pe cei mai tineri, care încet-încet realizează ce înseamnă Craiova la nivel fotbalistic” a spus Stângă.

Stângă: „La lotul pe care-l avem, nu trebuie să ne bată nimeni”

Ovidiu Stângă şi-a împărtăşit impresiile după contactul cu lotul şi a prefaţat meciul de sâmbătă, cu Olimpia Satu Mare. „Încercăm să redăm echipei spiritul oltenesc, de luptă. Eu încerc să le iau jucătorilor din presiune, să-i ajut şi simt un feed-back pozitiv din partea lor, chiar i-am simţit deschişi, m-au întrebat ce vreau de la ei. La lotul pe care-l avem şi obiectivul fixat, nu avem voie să pierdem cu nimeni. Meciurile nu vor fi însă deloc uşoare, începând cu cel de sâmbătă, cu Olimpia, mai ales că echipele care vin pe «Ion Oblemenco» sunt extrem de motivate. Adversarul este unul solid, omogen, joacă de mult împreună şi trebuie să fim atenţi” a spus Ovidiu Stângă. Tehnicianul spune că a semnat un contract pe perioadă nedeterminată cu CS U. „Patronul echipei m-a asigurat că nicăieri nu va fi mai bine decât la Craiova, aşa că nu-mi fac probleme decât în privinţa rezultatelor” spune Stângă.

Izvoranu, suspendat 8 etape, Pleşan şi Dragalina, câte două

După eliminările de la Târgu Mureş, Silviu Izvoranu a fost cel mai pedepsit de Comisia de Disciplină, primind nu mai puţin de 8 etape de suspendare şi 2000 de lei amendă. În schimb, Pleşan şi Dragalina vor sta în tribună câte două etape şi vor plăti tot 2000 de lei. Cei doi jucători eliminaţi de la ASA, Szilagy şi Cioinac, au fost suspendaţi tot pentru două runde. „Sperăm ca Ferfelea şi Curelea să nu facă greşelile lui Pleşan şi Izvoranu. Noi încurajăm jucătorii să aibă atitudine şi personalitate, dar nu admitem gesturile huliganice” a declarat Badea. Clubul va face apel în cazul celor 3 jucători, care sunt totuşi la prima abatere.