Doamna Oana Ţoiu, ministrul român de Externe, nu excelează din păcate, cum ar fi firesc, pentru orice diplomat veritabil, în planul logicii. Toţi cei care au un alt punct de vedere, decât al domniei sale, sunt, în cel mai bun caz, de rea credinţă. Printr-un mesaj destul de sălciu, de fapt anacronic, doamna Oana Ţoiu a luat atitudine împotriva prezenţei domnului Adrian Năstase şi a doamnei Viorica Dăncilă, ca foşti prim-miniştri, la Beijing, unde au onorat invitaţiile primite, pentru a participa la parada militară prilejuită de cea de a 80-a aniversare de la victoria împotriva fascismului german şi nipon, şi evenimentele cunoscute. „România nu este şi nu poate fi reprezentată de politicieni care se aşează onoraţi în poză lângă Putin, astăzi. Acasă ei vorbesc despre patriotism, dar un patriot nu s-ar gudura pe lângă agresor(…), la câteva zile după ce o dronă rusească a atacat o navă la sute de metri de graniţa noastră pe Dunăre”. Ferească Dumnezeu să se pună doamna Ţoiu pe gândit, că uite ce iese din efortul acesta. În legătură cu prezenţa celor doi fost prim-miniştri români la Beijing, preşedintele Nicuşor Dan a fost mai lămuritor şi lapidar: n-au reprezentat România, au fost invitaţi ca persoane private. Indignarea fără margini a doamnei Oana Ţoiu este generată de faptul că atât Adrian Năstase, cât şi Viorica Dăncilă, apar într-o fotografie în care este prezent şi Vladimir Putin, căruia Beijingul i-a întins covorul roşu. Cum i s-a întins şi la Anchorage, în Alaska, unde a fost primit de Donald Trump. De fapt, doamna Oana Ţoiu sau cei care i-au confecţionat mesajul, ne sugerează că indignarea se extinde şi asupra lui Donald Trump, care a putut să se întâlnească, faţă în faţă, cu Vladimir Putin, să urce doar ei, fără interpreţi, în acelaşi autoturism ş.a.m.d.. La Beijing şefi de stat şi de guvern ai altor 24 de ţări, cu majoritatea dintre acestea România având relaţii diplomatice, au onorat invitaţia. Ce omite doamna Oana Ţoiu, nu din amnezie, cât din necunoaştere, este grav pentru demnitatea avută. Cu China, astăzi prima sau a doua putere mondială, România a avut relaţii de excepţie deteriorate încet-încet pe parcurs. Cum a reacţionat Beijingul, în august 1968, la invazia Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia (mai puţin România) nu-i spunem noi doamnei Oana Ţoiu, dar dacă nu ştie asta e destul de grav. O poate descânta de deochi actualul ministru al Apărării, Ionuţ Moşteanu. Care și-a dat și el cu părerea decretând: ”Năstase și Dăncilă reprezintă trecutul României. Prezentul și viitorul sunt astăzi la Cotroceni și Guvern”. Bucureștiul a perceput mereu mâna protectoare a Beijingului, în acele vremuri (România nu apare pe harta lumii după 1990), ceea ce ne-a permis mai multă împăcare cu istoria. Suntem datori cel puțin cu un gând de recunoștință chiar ceva mai mult dacă ne reamintim cum ne-a ajutat după 1990 Beijingul într-un moment în care Banca Națională dădea semne de ”asfixiere”. Mai sunt şi alte detalii, care ar trebui luate în consideraţie. În 2004, când Adrian Năstase era prim-ministru, imediat după ce trecuse gripa aviară, din China, a făcut o vizită de lucru în această ţară. Spre bucuria conducerii de la Beijing, pe care nu o mai descriem. Să reamintim şi faptul că socrul lui Adrian Năstase, Angelo Miculescu, a fost ambasadorul României în China (1988-1990), şi a lăsat o bună impresie. În geometria eticului, binele nu e pur şi simplu inversul răului. Cu alte cuvinte, de pildă, viciul nu e neapărat răsturnarea mecanică a virtuţii, aşezarea ei cu capul în jos. Discuţia e mai lungă, şi ne pierdem vremea ca să demonstrăm un amatorism… fără frontiere, al doamnei ministru de Externe. Între vorbele de duh, obosite de multă vreme, dar vigilent lustruite, unele sună aşa: dacă tăcea, filozof rămânea.
