Franţa: Macron îi curtează acum pe socialişti

0
29

Cu 6 zile înainte de inevitabila cădere a guvernului Francois Bayrou, Emmanuel Macron le-a cerut şefilor coaliţiei guvernmentale să colaboreze cu socialiştii pentru a pregăti „era post-Byrou”. În încercarea de a-i capta pe socialişti, deşi nu crede că Fracois Bayrou mai poate fi scăpat, se fac ultimele calcule. Se aşteaptă ca guvernul minoritar să se prăbuşească săptămâna viitoare. În urma dizolvări Adunării Naţionale, anul trecut, căderea guvernului nu face decât să exacerbeze criza regimului. Datoria publică a crescut constant. Anul acesta deficitul bugetar va reprezenta 8% din PIB. Bayrou a propus o serie de măsuri de austeritate menite să permită economisirea a 43,8 miliarde euro. Fără o majoritate în Parlament, guvernul care a anunţat pe 25 august că va cere un vot de încredere s-a sinucis. Bayrou exercită o formă de şantaj pretinzând că îi obligă pe parlamentari să aleagă între el şi haos. Criza este profundă, generală, politică, economică şi socială. Atmosfera este una de protest cu strigăte de furie venind de pretutindeni şi mergând în toate direcţiile. Macron are cel mai scăzut nivel de încredere (15%), ca în timpul „vestelor galbene” iar Francois Bayrou 14%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *