La sfârşitul lunii precedente, pentru prima dată în ultimii 5 ani, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, s-a întâlnit cu omologii europeni, în încercarea de a relansa relaţiile reciproce, după ani de dezacorduri majore. Deunăzi, Ankara a confirmat că doreşte să adere la BRICS, organizaţia economiilor emergente, care include Rusia, China, Egipt, Africa de Sud, Emiratele Arabe Unite, Ethiopia, India şi Brazilia, devenind astfel prima ţară membră a Alianţei atlantice, care a cerut să facă parte din această entitate. Este cea mai recentă măsură a lui Recep Tayyip Erdogan, care spunea odată „Ankara îşi va pune busola pe interesele Turciei şi se va mişca în orice direcţie în care are interese”. În cheia acestei afirmaţii se poate citi şi această ultimă intenţie. Turcia are relaţii economice puternice cu China, Rusia şi Iran, dar UE rămâne principalul partener comercial. Busola Ankarei a fost preponderent îndreptată spre vest şi nu spre est. Erdogan joacă însă la mai multe mese: relaţii solide cu Rusia, dar şi cu Ucraina. Îl primeşte cu pompă pe preşedintele egiptean Al Sissi, la Ankara, dar nu opreşte comerţul cu Israel, după începutul războiului din Gaza. Încearcă să ia locul Iranului în criza din Orientul Mijlociu prezentându-se ca noul apărător al drepturilor palestinienilor. Turcia are a doua armată, ca mărime, după SUA, în NATO. Foloseşte sisteme pentru care are date disponibile şi schimburi de informaţii cu aliaţii săi. Dacă BRICS este o alianţă geo-strategică la baza căreia se află interese economice, în schimb Organizaţia de cooperare Shanghai unde a avut statut de oaspete, este un fel de NATO de est.
