Cetăţenii europeni, inclusiv cei ungari, se tem pentru că liderii europeni nu sunt capabili să gestioneze criza imigranţilor, care “nu este o problemă europeană, ci germană”, a declarat, ieri, premierul ungar, la Bruxelles, Viktor Orban, într-o conferinţă comună cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. Orban a afirmat că regulile Schengen, Dublin şi Frontex menţionează clar că ţările de la periferia spaţiului Schengen, ca Ungaria, trebuie să apere frontierele. El a precizat că Ungaria “a făcut totul” pentru a respecta aceste reguli. Premierul ungar a apreciat că această criză “nu este o problemă europeană, ci germană”, pentru că niciunul dintre aceşti imigranţi nu vrea să stea în Ungaria, ci toţi vor să călătorească spre vest. “Nu avem dificultăţi cu cei care vor să rămână în Ungaria, dar nimeni nu vrea să rămână în Ungaria, nici în Slovacia, Polonia sau Estonia”, a spus Orban. Răspunzând unei întrebări din partea postului german ZDF, Orban a afirmat că gestionarea crizei “nu este o problemă de strategie, ci de reguli”. Regulile Europei sunt foarte clare, a adăugat premierul, notând că atât cancelarul german, Angela Merkel, cât şi cel austriac, Werner Faymann, au declarat că niciun imigrant nu poate pleca din Ungaria fără să fie înregistrat. “Toată lumea vrea să meargă în Germania. Treaba noastră este doar să îi înregistrăm”, a insistat Orban. Premierul a menţionat că Parlamentul ungar va adopta o serie de amendamente menite să consolideze controalele la frontiere, care vor intra în vigoare de la jumătatea lunii septembrie. Ungaria este hotărâtă să-şi apere frontierele şi să implementeze prevederile acordului Schengen, a declarat Orban ulterior, după discuţii cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. El a precizat, într-o conferinţă de presă comună cu Tusk, că apărarea frontiereleor nu este o problemă de alegere, făcând referire la acordul care menţionează că “graniţele Schengen pot fi traversate doar prin punctele special desemnate”. La rândul său, Tusk a afirmat că Europa trebuie să depună mai multe eforturi pentru a soluţiona criza migraţiei. El a apreciat că măsurile menite să combată fluxul de imigranţi trebuie să includă consolidarea frontierelor, adăugând că este important ca instituţiile şi organizaţiile care se ocupă de migrare să beneficieze de o contribuţie mai mare din partea Europei. Zeci de migranţi s-au aşezat ieri pe şinele de cale ferată din oraşul ungar Bicke pentru a protesta împotriva faptului că autorităţile vor să-i ducă într-un centru de primire pentru refugiaţi din apropiere, o familie cu un sugar fiind înlăturată cu forţa de poliţie de la faţa locului. Alţi migranţi, care se aflau într-un pasaj subteran din gară, i-au împins înapoi pe poliţiştii care blocau capătul scărilor pentru a încerca să revină în tren. Trenul, care avea în mare majoritate ca pasageri doar refugiaţi, a fost înconjurat de poliţie. Acesta a fost oprit în cursul dimineţii în oraşul Bicske, oraş situat la 35 de kilometri vest de Budapesta, deşi destinaţia sa anunţată era Sopron, în apropierea graniţei cu Austria.
Acasă Actualitate Actualitate externă Viktor Orban: Criza refugiaţilor „nu este o problemă europeană, ci germană”