Craiova, de ceva timp pe o hartă turistică a ţării, impresionează vizitatorul străin prin nu puţine repere culturale, care merită văzute, şi nu le mai enumerăm. Peste toate, nu e unul din zgomotoasele oraşe ale ţării, adică în această materie „a fugit de superlative”. Cu toate acestea puseele de infern fonic, aerul de chermeze patriotice, nu lipsesc şi asanarea lor se lasă aşteptată. Pentru că rădăcinile sunt multiple şi pe termen scurt nereformabile. O lege, care să ne protejeze de poluarea sonoră, există şi am în vedere prevederile exprese ale Legii 61/1991 actualizată, în care se prevede imperativ că tulburarea liniştii publice reprezintă o faptă contravenţională, care se sancţionează atunci când stânjeneşte viaţa normală a comunităţii. Vineri, după-amiază, pe strada Arieş nr. 17, la ceea ce se numeşte „Alai Hub”, un spectacol muzical, într-un fel originar, nu la prima ediţie, a reverberat în tot cartierul. Nu se mai putea desluşi unde se termină zgomotul şi unde începe muzica, poluarea fonică fiind desăvârşită. Ştiam că armonia reprezintă miracolul din muzică, dar aşa ceva nu mai contează. Un dj prea încălzit sau poftim neatent, la efectele muzicii, pentru locatarii zonei rezidenţiale imediate, a făcut furori. Repet, o stare de recidivă, fiindcă la intervale de timp poluarea sonoră se repetă. S-ar putea invoca că nu se atinge ora 22.00 şi percuţia nemiloasă este permisă într-un registru variabil de modulări şi nuanţe. Cei încă neadaptaţi trebuie să se resemneze, să asculte în direct plăcerile muzicale ale celor prezenţi. Cu gusturi, apropiate. Deşi ceea ce se petrece în perimetrul menţionat nu miroase a europenitate, ci aduce din ce în ce mai mult cu infirmul care azvârle cu cârja după medicul curant. N-ai voie să te superi, e libertate, e democraţie ş.a.m.d.. Ceea ce surprinde este absenţa desăvârşită, în această zonă, a agenţilor Poliţiei Locale şi chiar pasivitatea Jandarmeriei al cărei sediu este în apropiere. Hoarde de ţoape juvenile, care exacerbează poluarea fonică în centrul Craiovei, n-au a se teme de nimic. Repet, nu e nevoie de dexterităţi şi rafinamente europene, dar nici nu suntem condamnaţi la cure de zgomot absolut insolit, la frecvente intervale de timp. Diferenţa tradiţională, dintre ceea ce se poate şi ceea ce nu se poate, e anulată cu un fel de veselie iresponsabilă. Dincolo de coduri şi proceduri standardizate, de comportament civic, există ceva care se numeşte bună cuvinţă şi care nu se poate învăţa peste noapte. Cuvinţa e un soi de politeţe naturală, e decenţă înnăscută a celor care ştiu din instinct sau străvechi cutume, ce se cade şi ce nu se cade. Absenţa bunei cuvinţe atestă un viciu de structură, o malformaţie congenitală, o dizarmonie ireversibilă. Şi e greu, dacă nu imposibil, să transformi o fire rudimentară într-un personaj cuviincios. Ceea ce li se cere celor de la „Alai Hub” nu este un program de ajustare muzicală, ci respectarea legii în vigoare, chiar dacă pentru fiecare dintre noi există zone mai largi sau mai înguste de admisibilitate.
