Debitele Dunării, scăzute, la jumătate față de media multianuală a lunii august

0
421

Debitul Dunării la intrarea în țară este de 1860 mc/s, fiind la jumătate față de media multianuală a lunii august (4300 mc/s).

Conform prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creştere și va ajunge în jurul valorii de 2000 mc/s în data de 8 august.

La stația hidrometrică de la Cernavodă a fost atinsă prima treaptă de avertizare (de restricții) și mai sunt 0,77 cm până la atingerea treptei II.

Treapta I înseamnă o monitorizare mai atentă a evoluției nivelurilor pe Dunăre și în bazinul de aspirație al centralei de la Cernavodă, în perioada următoare.

Conform datelor pe care le deținem, Centrala de la Cernavodă a fost oprită în 2003, când Dunărea avea la intrarea în țară un debit de 1800 mc/s.

779 de localități alimentate restricționat la nivel național

Conform Raportului de monitorizare realizat de specialiștii Administrației Naționale „Apele Române”, precum și de la nivelul Administrațiilor Bazinale de Apă, situația la această oră se prezintă astfel:

În special în zona orașelor mici și a satelor din Moldova continuă fenomenul de secetă. Cele mai afectate județe sunt: Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea. Aici, apa este asigurată fie din sursa de apă de suprafață, fie din subteran.

La nivel național, sunt 364 de localități (din 26 județe: Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Maramureș, Satu-Mare, Hunedoara, Alba, Ilfov, Olt, Teleorman, Brașov, Harghita, Argeș, Giurgiu, Dâmbovița, Buzău, Ialomița, Dolj, Gorj, Bihor și Arad) alimentate restricționat din sursa de apă de suprafață, respectiv 415 din foraje/fântâni (din 12 județe: Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Bacău, Suceava, Vrancea, Olt, Gorj, Dolj, Hunedoara, Maramureș).

Facem precizarea că rețelele de alimentare cu apă aparțin operatorilor de apă-canal și aceștia sunt cei care stabilesc restricțiile în alimentarea cu apă în funcție de fiecare caz în parte.

Din cele 80 de secțiuni de monitorizare a secetei hidrologice, la 16 secțiuni s-au înregistrat debite sub debitul necesar pentru satisfacerea cerințelor sub aspect cantitativ, respectiv în bazinele hidrografice Someș-Tisa, Olt, Crișuri, Jiu, Argeș-Vedea, Siret și în special în bazinul hidrografic Prut-Bârlad. În afara secțiunilor de monitorizare a secetei, în secțiunile a 23 stații hidrometrice din râuri (sectoare/tronsoane de râuri) sunt secate (Somes-Tisa, Crișuri, Mureș, Banat, Olt, Siret și Prut).