„Costumul popular din Valea Dunării“, la Galeriile „Cromatic”

0
389

Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Dolj are bucuria de a găzdui pentru a doua oară expoziția itinerantă „Costumul popular din Valea Dunării“. Așadar, până la finalul lunii august iubitorii portului tradițional pot admira obiecte din colecția lui Alexandru Lilea, interpret de folclor, laureat în anul 2017 al Festivalului „Maria Tănase“, ediția a XXIV-a.

Expoziția a fost deschisă în Ziua de Sânziene, la Galeriile „Cromatic“ ale Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, adusă fiind de la Școala „Gheorghe Jienescu” din comuna Rast, județul Dolj, unde a fost văzută pentru prima dată.

Iubitor de folclor, Alexandru Lilea colecționează obiecte tradiționale vechi și costume populare din zona de sud a județului Dolj, considerând că spațiul acesta din Lunca Dunării este încărcat de o spiritualitate aparte, complexitatea și simbolurile descoperite în veșmintele de aici vorbind de vechea civilizație a locuitorilor provinciei istorice a Olteniei. În colecția sa găsim, pe lângă costumul popular, obiecte de ceramică, pistornice, icoane, lămpi, războaie de țesut, instrumente muzicale tradiționale, scoarțe, peșchire, rișchitoare, fuse etc.

Din perspectivă folclorică, Valea Dunării este pentru Alexandru ținutul care, prin particularitățile sale, se distinge de cealaltă parte a Câmpiei Române, aici formându-se cele mai frumoase stiluri muzicale.

Alexandru Lilea este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, iar în prezent este masterand al Universității București, specializarea Studii Culturale, Etnologie, Antropologie Culturală și Folclor din cadrul Facultății de Litere. De asemenea, este student la Departamentul de Arte, secția Muzică, din cadrul Facultății de Litere a Universității din Craiova.