Astăzi, la Consiliul Judeţean Dolj s-a organizat o dezbatere pe marginea proiectului „Strategia de Dezvoltare a județului Dolj pentru perioada 2021 – 2027”, document elaborat în cadrul un demers finanțat din fonduri europene. “Accesarea fondurilor europene este obiectivul principal pe care ni-l asumăm pentru următorii ani. Astfel, pentru a cunoaște direcțiile în care merită să investim bani și eforturi, lucrăm intens la elaborarea unei strategii de dezvoltare a județului. Cu acest prilej, am vorbit despre primul capitol al acestui important document programatic, respectiv analiza situației economice, sociale și de mediu a județului Dolj. Este esențial să aflăm părerea tuturor factorilor implicați – mediul universitar și de afaceri, instituții publice, societate civilă, practic toți actorii principali ai vieții socio-economice a județului. Trebuie să verificăm informațiile care au rezultat până în acest moment și să le validăm, pentru a putea trece la următoarele capitole ale strategiei – viziune, obiective strategice, măsuri și, bineînțeles, portofoliul de proiecte. “, a spus Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.
Odată elaborată, strategia va fi supusă apoi dezbaterii publice.