Un saltimbac (ne)mediatic…

N-ar trebui să mai mire nimic din exhibiţiile unor jurnalişti de talia şi de teapa lui Grigore Cartianu. De câţiva ani, din motive mai transparente şi mai… lucrative decât îşi închipuie el, emulsiile sale gazetăreşti îi divulgă condiţia de simbriaş potentat al unor  grupuri de interese cu nimic mai „creştine” decât cele pe care se avântă să le demonizeze.

„Condamnat la libertate”, victimă adică a acelei butade sartriene de care poate nici n-a auzit, scrie cu o nonşalanţă păguboasă, victimă a unor obsesii maladive, în stilul simili-agramat al scămoasei lupte de clasă de extracţie jdanoviste ai triştilor ani cincizeci.

În ce-l priveşte pe cel dintâi, nu am nutrit faţă de individ, încă de pe vremea ieşirii sale, primitive, pe scenă, niciun fel de dubiu asupra inadecvării la minimele standarde ale unei meserii ajunse, la noi, în evidentă concurenţă cu cea mai veche de pe lume: împuţinat la minte şi deficient cultural, grosier în limbaj şi autist în privinţa unei minime stilistici a gazetăriei, emitent infantil al unor enunţuri văduve de exigenţele elementare ale sintaxei limbii româneşti, productele sale mediatice îmi fac impresia unor sordide defectări ale legităţii unui discurs cât de cât consumabil.

Iată, spre o mai dreaptă şi mai covârşitoare convingere, o ultimă mostră, aruncată pe FB într-o dezlânare în care gustul înfierării de sorginte proletculte îl aşează, cu complicitatea propriei sale inocenţe, în trista galerie a politrucilor imberbi de pe vremea abulicei „lupte proletare” desacralizate pe care, în mod cât se poate de paradoxal, pretinde a-i fi un opozant fervent.

Ponta, ne asigură, ipochimenul, ar fi „candidatul PCR”;. trecem, cu regret totuşi, peste incongruenţa unei astfel de aserţiuni (căci invocarea unui cadavru nici mumificat frizează de-a dreptul stupiditatea), însă acelaşi nesăţios fluieraş expirat propagandistic aiurează într-un registru de un comic diafan: „Devine tot mai clar – susţine musiul nefrisonat de nicio briză a caraghioslâcului – că Ponta e candidatul PCR. Mai exact: 1. candidatul Proştilor; 2. candidatul Corupţilor; 3. candidatul Rusiei…”

Ca să vezi! Şi să te minunezi. Trecem peste năstruşnicia unei secţionări a electoratului pe nişte criterii sechestrate la purtător (nimănui nu ar trebui să i se îngăduie, într-o democraţie, să califice prost un electorat, nu s-a întâmplat nici pe cei ce-au votat masiv în Franţa cu extrema dreaptă ori cu radicalii comunişti în alte state invocate de model), dar ultima găselniţă depăşeşte, în jocul unei fantezii bolnave, orice limită. Cum dracului să fie Ponta candidatul… Rusiei?

Bag seamă că, prin deducţie, nu mai puţin absurdă, vreunul din contracandidaţii săi ar urma să fie automat candidatul… SUA? Şi atunci cum mai rămâne cu pretenţia de statalitate, chiar şi în condiţiile în care fatalmente ne-am închiriat o parte din suveranitate? Soluţia – fiindcă enoriaşul pasager prin redutele prăfuite ale media autohtone are şi aşa ceva – ar fi intervenţia, dacă se poate în… forţă, ca Ponta şi candidatura sa să fie oprite de: 1. românii cinstiţi şi inteligenţi (probabil detectaţi, selecţionaţi pe baza unui… referendum care să nu fie vreo… lovitură de stat şi, eventual, de o comisie desemnată la Pentagon ori la Casa Albă); 2. SUA (iată, nici mai mult, nici mai puţin: apelul la noul Constantinopol ca pe vremea tragicilor Brâncoveni) sau, încă o gogomănie, demnă de o acţiune penală – 3. DNA.

Adică, prin ordin. Politic, fireşte. Dat unei instituţii pe care, chipurile, cei din „clubul” select al lui Gri-gri (toamnă gri!), în nemijlocit parteneriat cu cele ale Cristoilor şi Turceştilor pretind că o tot apără taman de astfel de imixtiuni.