O discuţie cu argumente confuze

Desemnarea deputatului de Dolj Claudiu Manda, de către premierul Victor Ponta, ca ministru delegat pentru Buget, a generat comentarii aprinse, imediat ce preşedintele Traian Băsescu, într-un breefing la Palatul Cotroceni, a explicat de ce consideră „nepotrivită” nominalizarea acestuia, alături de cea a Rozaliei Biro pentru postul de ministru al Culturii, propunere venită din partea UDMR. Preşedintelui Traian Băsescu i s-a părut superflu, dacă nu de-a dreptul insignifiant, faptul că deputatul Claudiu Manda este membru, de fapt unul dintre vicepreşedinţi, al Comisiei de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor. Fără a se revendica de la o activitate concretă, măsurabilă, de economist, anterioară. De la această margine a lucrurilor au început comentariile, precumpănitor anti-Claudiu Manda. Defavorizat şi de un anume context potrivnic. Fireşte, când un politician din părţile locului este desemnat membru al Guvernului, indiferent de câmpul politic care îl livrează, dintr-un raţional bun simţ, nu putem decât saluta un astfel de demers. Parti-pris-ul subiectiv derivând, se subînţelege, din apartenenţa noastră la această zonă geografică. Apoi, de-a lungul timpului Doljul n-a prea fost răsfăţat cu multe cooptări în guvernele României. Dacă este apt sau inapt Claudiu Manda pentru funcţia de ministru delegat pentru Buget rămâne dificil de argumentat. Nu în egală măsură. În orice caz, există destule şi consistente argumente pro, care pot devansa argumentele contra. Admiţând ideea că funcţia de ministru delegat pentru Buget este una eminamente tehnică, trebuie să admitem şi faptul că deputatul Claudiu Manda nu este membru al Comisiei de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor după alegerile din 2012, ci din 2004, adică de zece ani. Că în acest interval de timp n-a învăţat nimic, adică nu şi-a însuşit tainele construcţiei bugetului ţării sau mai exact cu ce se mănâncă aşa ceva, pare mai de grabă neverosimil. Şi comentariile subsecvente dobândesc o substanţă arbitrară. Pe de altă parte, aşa cum am mai spus în repetate rânduri, nici o alegere nu e sigură. Un bun profesionist pe un domeniu dat sau un parlamentar abil nu sunt în mod garantat miniştri buni. Întotdeauna însă trebuie să existe un capital de la care se poate porni. Un criteriu, fie şi parţial, e mai bun decât nici un criteriu. Actualul ministru delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a venit de la catedră şi alte activităţi conexe. Ca, de pildă, cercetarea. Construise, în ipostaza de universitar, bugetul ţării? Deputatul Claudiu Manda vine de la Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor, unde a lustruit scaunele, cum spuneam, zece ani. Să încălecăm ideea că nu şi-a însuşit tainele bugetului şi este un ageamiu? Hazardantă ipostază. Cu ani în urmă, pe vremea Guvernului Boc I, funcţia de ministru al Finanţelor fusese încredinţată lui Gheorghe Pogea (22 august 2005-12 iunie 2006), inginer de profesie, nu economist, care venea de la Combinatul Siderurgic Hunedoara, din câte ne reamintim, fără a i se reproşa absenţa studiilor de specialitate. Pe care, din fericire, Claudiu Manda le deţine. Argumentaţia „contra” a preşedintelui Traian Băsescu n-a fost una beton, ci mai de grabă una de circumstanţă. L-a deranjat inclusiv „pachetul” Claudiu Manda-Rozalia Biro, care i s-a părut „nepotrivit”, într-o alocuţiune subtil calibrată. Pe de altă parte, conturul deputatul de Dolj Claudiu Manda i s-a părut neconvingător şi din perspectiva timidei prestaţii, realmente nejustificată, a ministrului Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, în recenta întâlnire de la Palatul Cotroceni. În fine, eroarea de tact, dincolo de buna intenţie, aparţine şi premierului Victor Ponta: întâi că în declaraţia imediată, la Digi 24, a supralicitat „tinereţea” celor pe care doreşte să-i aducă în guvern (ministrul Finanţelor din Germania, Wolfgang Schauble, are 72 de ani), apoi componenta politică. Când, de fapt, în opinia noastră trebuia licitată investiţia de încredere, datorată convingerii că propunerea sa întruneşte şi criteriul competenţei. A avut şi alte soluţii şi nu este vorba, în nici un caz, de recompensarea unei loialităţi private. Mai exact, Claudiu Manda ştie ce trebuie să ştie. Dacă era sigur de acest detaliu, deşi nimeni nu îşi bate singur cuie în talpă.