A fost modificată oferta de preţ pentru creditul ipotecar Prima Casă

0
370

Banca Comercială Română (BCR) a modificat oferta de preţ pentru creditul ipotecar Prima Casă prin reducerea marjei de dobândă de la 2,5% la 2.2% pentru clienţii care nu virează salariul într-un cont BCR, dobânda finală fiind de numai 4.62%.

Ioana Mihai

Din august 2009, BCR a acordat credite în valoare de peste 5.5 miliarde RON în cadrul Programului Guvernamental Prima Casă şi a ajutat aproximativ 34.000 de familii să îşi achiziţioneze prima locuinţă. Cele mai multe credite au fost contracte de clienţi din Bucureşti (peste 40%). „La începutul lunii august, sărbătorim cinci ani de la acordarea primului credit Prima Casă de către BCR. Chiar dacă a suferit o serie de ajustări de-a lungul timpului, programul Prima Casă a ajutat numeroase familii să se mute în prima lor locuinţă, într-o perioadă în care economia avea nevoie de sprijin. Am redus dobânda pentru a fi mai atractivi pentru clienţii care încă nu tranzacţionează cu BCR şi le oferim astfel, şansa de a se convinge că  serviciile împreună cu expertiza noastră în Program fac oferta pentru creditul Prima Casă imbatabilă”, a declarat Ioana Mihai, şef Departament Credite Garantate.

Criterii de eligibilitate

Poate beneficia de creditul Prima Casă 6 orice persoană fizică care nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia, nicio locuinţă, indiferent de modul şi momentul în care a fost dobândită, sau care deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50m². Primul pas pe care trebuie sa îl facă o persoană care doreşte să achiziţioneze o locuinţă prin programul Prima Casă este să vină la bancă, chiar dacă nu a găsit încă locuinţa de care are nevoie. Consilierii BCR îi vor prezenta detalii privind creditul, documentele necesare pentru dosarul de credit, valoarea estimată preliminară a creditului şi rata lunară de plată. Creditul poate fi aprobat financiar înainte de găsirea imobilului, clientul având la dispoziţie 120 de zile în care să se hotărască ce locuinţă doreşte.

Creditul este garantat parţial de FNGCIMM

Pentru demararea creditului, clienţii trebuie să dispună de un avans de minim 5%, iar banca acceptă până la 3 coplătitori, cu condiția ca la finalizarea creditului, atât solicitantul, cât şi coplătitorii să aibă vârsta maximă de 75 ani. Creditul este garantat parţial de Fondul de Garantare a creditelor pentru IMM (FNGCIMM), garanţia emisă de FNGCIMM, în numele şi în contul statului, având valoare determinată, iniţial egala cu 50% din valoarea creditului acordat. Potrivit legii, clientul are de achitat un comision de gestiune de 0,49% datorat FNGCIMM aplicat la valoarea finanţării garantate – deci la jumătate din valoarea acordată a creditului. În cazul în care clientul solicită din partea FNGCIMM o promisiune de garantare va plăti un comision unic de analiză a promisiunii de garantare de 0.15% din valoarea promisiunii de garantare. Valabilitatea promisiunii de garantare este pe perioada de construcţie, dar nu mai mult de 18 luni.