“Film în sat”, cu protecţia jandarmilor doljeni

0
70

În weekend-ul care stă să înceapă, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) “Mihai Bravul” Dolj, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, vor fi angrenate în asigurarea măsurilor de ordine publică cu ocazia desfăşurării Festivalului „Film în sat, pe stadionul din comuna Cernătești.

FOTO: arhivă

Pe o perioadă de trei zile, în intervalul 04 – 06 iulie a.c., jandarmii doljeni vor fi prezenți pe tot parcursul evenimentului pentru ca acesta să se desfășoare în condiții de siguranță pentru toți participanții. “Misiunile jandarmilor au în vedere asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică corespunzător bunei desfășurări a manifestărilor ocazionate de aceste evenimente, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care pot duce la tulburarea ordinii publice, încălcarea normelor de convieţuire socială, precum şi depistarea, identificarea și dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale. În acest context, adresăm cetățenilor următoarele recomandări preventive: să manifeste un comportament civilizat și să respecte indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor;  să evite implicarea în conflicte de orice natură sau provocarea unor situații care pot tulbura ordinea publică; să acorde o atenție sporită copiilor și bunurilor personale; să nu încurajeze ori să tolereze comportamente antisociale;  să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se adreseze în mod direct jandarmilor, în cazul în care observă fapte care contravin normelor legale. Pentru orice sesizare sau nevoie de sprijin, vă încurajăm să vă adresați cu încredere jandarmilor aflați în dispozitiv”, a precizat lt. Andreea Marcu, purtător de cuvânt al IJJ Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *