Plouă şi iar plouă, când nervos, când sâcâitor, cu rare ferestre de lumină, în care se arată triumfal soarele, deloc arzător, cum îl legitima luna lui cuptor. Şi nu e deloc în logica anotimpului. Aşteptate în zadar, în alţi ani pe vremea asta, acum ploile triste, în stare să schimbe conţinutul stării de spirit prin părţile locului, se leagă una de alta, şi asta durează de mai bine de o lună şi jumătate. Plouă bezmetic, îndoind multe speranţe, legate de o bună recoltă de grâu, în primul rând, fiindcă e vremea secerişului. Toate evaluările premergătoare gravitau în jurul unei producţii totale de circa 600.000 de tone, la nivelul Doljului cerealier, ceea ce exprima un potenţial de luat în seamă. Tot mai clar este un lucru: fenomenele meteo din ultima vreme sunt potrivnice agricultorilor consacraţi, concretizându-se în diminuarea producţiei medii, dar şi în deprecierea ei calitativă. Aceeaşi încreţire a frunţilor bântuie şi bostănarii localităţilor de tradiţie, dar şi legumicultorii din principalele bazine specializate. Despre toate acestea, deşi nu doar sudul ţării este pus la încercare, se vorbeşte puţin. Deloc paradoxal. Fiindcă ne-am schimbat firea în vremea din urmă. Deşi tocmai grâul – strângerea lui cât mai grabnică – este, într-adevăr, o problemă cardinală a acestei ţări, care anul trecut şi-a rezemat creşterea economică – atâta cât a fost – în aportul robust al agriculturii. Mângâiate cu privirile, cu sufletul, după ce de atâtea ori mângâiaseră, la rândul lor, cu tălăzuirea şi foşnetul, vindecând de tristeţe, lanurile de grâu, răsucite de furtuni, par obosite de aşteptare. Viaţa câmpiei doljene, în ipostaza ei specifică lunii lui cuptor, nu are parcă nici un farmec. Combine performante de mare putere aşteaptă, cum se spune, la marginea lanurilor, oprite din drum de câte o ploaie pasageră. Pe porţiunile recoltate, miriştea aidoma unei tipsii galbene, nemişcătoare, are ceva de spus. Poate că avem o vară încruntată, deloc dulce, deloc calmă, şi prin ceea ce vedem pe scena politică, deloc lipsită de acreală, flasc, izânit şi aburi toxici, unde demnitatea ne apare ca o virtute stoică. Vara lui 2014 nu seamănă deloc cu tradiţionala vară doljeană. Şi nici cu vara oltenilor, titlu cu care ne îmbia un mare scriitor din părţile Mehedinţiului. Ce semn ciudat!
