Cadavrul unui tânăr, în vârstă de aproximativ 25-30 de ani, a fost scos din lacul situat în Parcul „Nicolae Romanescu” din Craiova, ieri după-amiază. Trecătorii au observat trupul neînsufleţit al tânărului plutind în zona cascadei de la lac şi au sunat pe 112 în jurul orei 16.30, anunţând tragica descoperire. Echipaje de poliţişti, dar şi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au fost trimise la faţa locului, însă oamenii îl scoseseră deja pe tânăr. Medicii de pe ambulanţa SMURD n-au putut decât să constate decesul acestuia, având în vedere că era într-o stare avansată de degradare, stabilindu-se că stătuse mai multe zile în apă. Se pare că ar fi vorba despre sinucidere, întrucât trupul neînsufleţit nu prezintă urme de violenţă, însă asupra sa nu au fost găsite acte de identitate sau vreun bilet de adio. „Cadavrul a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. Poliţiştii Secţiei 2 Craiova continuă cercetările pentru identificarea persoanei în cauză, urmând să se ia legătura şi cu Inspectoratele de Poliţie din judeţele învecinate”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.