Oficialii greci recunosc că nu pot îndeplini obiectivele de reformă a sectorului public

0
435

Grecia nu poate îndeplini ţintele de reformă a sectorului public dar, cu toate acestea, se aşteaptă să ajungă la un acord cu creditorii internaţionali cu privire la toate celelalte subiecte cu ocazia reuniunii de luni a Eurogrupului, au declarat ieri mai mulţi oficiali din Ministerul grec de Finanţe, transmite Reuters. UE şi FMI au avertizat Grecia că are la dispoziţie până vineri pentru a-i convinge că poate îndeplini condiţiile impuse în schimbul pachetului de asistenţă financiară, pentru a obţine următoarea tranşă, de 8,1 miliarde de euro, din asistenţa internaţională. Autorităţile de la Atena au ratat deja un termen limită fixat pentru luna iunie, privind plasarea a 12.500 de angajaţi din sectorul public într-o „schemă de mobilitate”, în cadrul căreia urmează să fie transferaţi sau concediaţi în decurs de un an, iar oficialii greci susţin că nu vor putea ajunge la un acord cu privire la acest subiect până luni. „Nu există nici o şansă să îndeplinim solicitările actuale în forma în care sunt fixate”, a declarat un înalt oficial din Ministerul grec de Finanţe. Atena trebuie să finalizeze discuţiile cu creditorii internaţionali până la mijlocul lunii pentru a se asigura că va primi o nouă tranşă din programul de ajutor, bani de care are nevoie pentru a răscumpăra obligaţiuni în valoare de aproximativ 2,2 miliarde de euro, care ajung la maturitate în luna august. Oficialii greci încearcă acum să calmeze îngrijorările cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla dacă Grecia nu va primi fondurile la timp, spunând că în cel mai prost scenariu vor compensa prin emiterea de certificate de trezorerie. „Nu va fi sfârşitul lumii. În cel mai prost scenariu vom fi nevoiţi să majorăm emisiunile de titluri de stat, să amânăm plata arieratelor, ceea ce ar conduce la noi întârzieri în efectuarea plăţilor”, a declarat un al doilea oficial din Ministerul grec de Finanţe. Concedierile din sectorul public sunt un subiect fierbinte în Grecia, ţară care se chinuie cu o recesiune ce durează de şase ani, o rată record a şomajului şi scăderea standardului de viaţă. Amânarea reformelor nepopulare a devenit un subiect spinos în discuţiile cu troica UE, FMI şi BCE, care a revenit luni la Atena după o pauză de două săptămâni, în timpul căreia premierul Antonis Samaras a pierdut un partener din coaliţia guvernamentală şi şi-a restructurat Cabinetul.