Astă-seară, la Filarmonica „Oltenia”: concert simfonic estival cu creaţii aparţinând unor iluștri compozitori români şi englezi / Invitat la Craiova, dirijorul Christopher Petrie, din Marea Britanie, se declară fascinat de muzica şi cultura noastră

0
107

Organizată în perioada 28 iunie – 16 septembrie și deschisă în urmă cu o săptămână cu un concert simfonic avându-l ca solist pe violoncelistul Elvis Ciuculescu, stagiunea estivală a Filarmonicii „Oltenia” continuă. „East meets West: Romania and England” / „Estul întâmpină Vestul: România şi Anglia” este genericul evenimentului muzical pe care artiștii instituției îl prezintă astăzi, începând cu ora 19.00, în sala de concerte, subsumat proiectului „Craiova – Capitală Culturală Europeană 2020”. Își dau concursul Orchestra Simfonică a instituției – dirijor Christopher Petrie (Marea Britanie), soliștii Octavian Gorun și Gabriel Niță (vioară). Programul pune în valoare creaţii aparţinând unor geniali compozitori români şi englezi, printre lucrările alese regăsindu-se şi capodopere de largă circulaţie internaţională. Preţul biletului: 15 lei / 8 lei cu reducere.

„În mod deosebit m-au inspirat filmele documentare şi înregistrările privind arta dirijorală a lui Celibidache şi Silvestri”

Christopher Petrie

Muzician inovator, care desfăşoară o importantă carieră artistică în dubla ipostază de compozitor şi dirijor, și, totodată, călător pasionat, Christopher Petrie se declară fascinat de muzica şi cultura românească. Mărturisește că i-au stârnit interesul „folclorul lăutarilor şi tradiţiile ţiganilor, arta poetică şi muzica clasică, dar şi alte particularităţi etnice, precum gastronomia, limba română şi mentalităţile societăţii româneşti”. „Dintre toate, în mod deosebit m-au inspirat filmele documentare şi înregistrările privind arta dirijorală a lui Celibidache şi Silvestri. Totodată, lucrările unor compozitori din vechea generaţie a lui Enescu, Porumbescu, Constantinescu, laolaltă cu lucrările unor compozitori din zilele noastre, ca Doina Rotaru, Dan Dediu, Iancu Dumitrescu şi Pascal Bentoiu”, mai spune muzicianul.

„Spre finalul vieţii sale, Enescu a vizitat deseori Anglia, dirijând multe orchestre de vârf”

Octavian Gorun (n. Craiova, 1973) a absolvit şi Academia de Muzică din Bucureşti (secţia interpretare instrumentală – vioară) în 1997, an din care este membru al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Oltenia” (în prezent, solist instrumentist).

Este principalul motiv pentru care a primit cu deosebit interes invitația de a evolua în România, pe scena Filarmonicii „Oltenia”, într-un concert al cărui program pune în valoare creaţii aparţinând unor iluștri compozitori români şi englezi, printre lucrările alese regăsindu-se şi capodopere de largă circulaţie internaţională. «Concertul din această seară explorează o parte din muzica extraordinară scrisă de compozitori reprezentativi ai celor două naţiuni, într-o uimitoare sinteză creatoare deschisă unei generoase colaborări artistice. Marile noastre naţiuni au dat lumii artişti străluciţi, care au colaborat frecvent pe plan internaţional la realizarea unor proiecte de anvergură, cum ar fi Constantin Silvestri, a cărui implicare plenară a impus Bournemouth Symphony Orchestra printre cele mai renumite ansambluri. Spre finalul vieţii sale, Enescu a vizitat deseori Anglia, dirijând multe orchestre de vârf, inclusiv BBC Symphony, London Philharmonic şi Philharmonia Orchestra, în concerte cu solişti faimoşi. De asemenea – el însuşi acompaniind la pian –, a înregistrat la Londra, în anul 1951, propriul ciclu intitulat „Sept Chansons de Clément Marot”, împreună cu eminenta soprană Sophie Wyss», a precizat Christopher Petrie.

Proiectele artistului vizează promovarea creaţiei muzicale româneşti în Marea Britanie

Preocupările sale în domeniul explorării muzicii româneşti nu se vor finaliza însă odată cu acest concert, ci se vor extinde cu prilejul unor viitoare manifestări artistice organizate atât în Marea Britanie, cât în România. „Activitatea mea de promovare a muzicii româneşti în Marea Britanie se va concretiza vara aceasta în desfăşurarea unor evenimente concertistice la South Wales, în cadrul Monmouth Festival. În perspectivă, intenţionez să includ muzică românească în programele unor concerte organizate în colaborare cu Institutul Cultural Român din Londra”, a mai declarat acesta.

Gabriel Niță (n. Craiova, 1967) a absolvit cursurile Academiei de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti (secţiile Interpretare instrumentală – vioară şi Compoziţie). În cadrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Oltenia” deţine statutul de solist instrumentist.

Născut în Essex, lângă Londra, după o perioadă petrecută în Ţara Galilor Christopher Petrie s-a stabilit definitiv la Londra, unde trăieşte şi în prezent, personalitatea sa creatoare definindu-se prin armonioasa sinteză a celor două tipuri de culturi în care a crescut şi a evoluat profesional. Şi-a definitivat studiile de specialitate la Royal Welsh College of Music and Drama şi Royal Academy of Music (Londra), deţinând actualmente statutul de compozitor asociat la Eltham College şi pe cel de director de evenimente clasice în cadrul Monmouth Festival. Pe parcursul activităţii sale de dirijor şi de compozitor, a colaborat cu unele dintre cele mai prestigioase ansambluri instrumentale europene. Proiectele sale curente vizează promovarea creaţiei muzicale româneşti în Marea Britanie, finalizarea unor compoziţii solicitate de diferite ansambluri (printre care şi un cvartet) şi înfiinţarea unei orchestre de camere cu sediul la Londra.

 

În program:

  • Ralph Vaughan Williams: Fantasia on a Theme by Thomas Tallis
  • Călin HumăChristopher Petrie: Balada „Mioriţa” din Suita „Dansuri dacice” (primă audiţie)
  • Benjamin Britten (100 de ani de la naştere): „Four Sea Interludes” din opera „Peter Grimes”, op. 33a
  • George Enescu: Balada pentru vioară şi orchestră (solist: Octavian Gorun)
  • Ciprian Porumbescu: Balada pentru vioară şi orchestră (solist: Gabriel Niță)
  • George Enescu: Rapsodia română nr. 1 în La major, op. 11