La sfârşitul acestei săptămâni, au început lucrările pentru amenajarea unui nou complex de joacă în parcul Puşkin din Craiova în cadrul proiectului „Fiecare parc are povestea lui!”, desfăşurat de compania de credite de consum Provident Financial România şi implementat la Craiova, în parteneriat cu Primăria municipiului şi Asociaţia „Vasiliada”.
«Prezenţa noastră aici este legată de proiectul „Fiecare parc are povestea lui!”, pe care Asociaţia „Vasiliada” l-a coordonat la Craiova, cu sprijinul autorităţilor locale. Ne bucurăm de faptul că vom oferi un loc de joacă pentru copii, acesta fiind unul dintre proiectele prin care venim în sprijinul comunităţii”, a declarat Sorina Stăiculescu, coordonator Relaţii Publice în cadrul Asociaţiei „Vasiliada”.
Parcul Puşkin a fost ales în urma votului craiovenilor, desfăşurat în perioada 2-27 mai a.c. – online sau prin reprezentanţii Asociaţiei „Vasiliada” şi ai Companiei Provident. Din totalul de 2.200 de voturi, câte s-au înregistrat pentru cele trei parcuri identificate de autorităţile locale pentru a intra în competiţie, 1.300 au desemnat parcul Crizantemelor (Puşkin) ca destinaţie a noului loc de joacă. Aici există deja două spaţii de acest fel prevăzute cu leagăne, tobogane şi un foişor, care se aglomerează adesea, fiind singurul parc din zonă. Noul amplasament este, aşadar, unul binevenit. Încă de sâmbătă au fost aduse pentru a fi montate leagăne, balansoare, tobogane, carusele, dar şi alte instalaţii destinate copiilor. „Este vorba de o investiţie de 3.000 de euro, locul de joacă fiind amenajat cu sprijinul a circa 35 de voluntari. Acţiunea face parte dintr-un proiect iniţiat de noi, noutatea fiind faptul că implicam şi comunităţile locale”, a declarat Vlad Şandru, manager de comunicare Provident Financial România.
Lucrările sunt supravegheate de reprezentanţii Primăriei Craiova. Prezent la eveniment, viceprimarul Teodor Sas a precizat faptul că autorităţile locale apreciază iniţiativa investitorilor. „Acest loc de joacă este realizat de un investitor, Primăria punând la dispoziţie domeniul public unde se pune în practică această iniţiativă lăudabilă. E un lucru bun şi aşteptăm cât mai multe iniţiative de acest gen”, a afirmat Teodor Sas.
Locul de joacă va fi disponibil pentru cei mici începând de mâine.