Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a semnat, recent, două contracte de supervizare a unor tronsoane de autostradă de pe Coridorul IV Paneuropean: “Supervizare Autostrada Nădlac – Arad şi drum de legătură” şi “Supervizare Autostrada Lugoj – Deva Lot 1 km 0+000 – km 27+400”. La primul proiect, consultantul va fi asocierea S.C. VIA DESIGN S.R.L. – OMICRON-AMEPRO S.A. – S.C. CONSITRANS S.R.L., iar valoarea contractului va depăşi suma de 20.701.075,48 lei, fără TVA. Cel de-al doilea proiect va avea consultantul, o asociere de firme, S.C. SEARCH CORPORATION S.R.L./ CONSULGAL – CONSULTORES DE ENGENHARIA E GESTAO S.A, iar valoarea contractului va fi ceva mai mică, în jur de 18.356.577,68 lei, fără TVA. Ambele contracte sunt finanţate din Fondul de Coeziune (85%) şi de Guvernul României (15%).