RB Leipzig şi-a apărat trofeul Cupei Germaniei, după ce a învins-o în finală cu 2-0 pe Eintracht Frankfurt, pe Olympiastadion din Berlin. Nkunku a fost MVP-ul finalei. Francezul a deschis scorul şi a oferit şi un assist pentru ungurul Szoboszlai, la golul al doilea. RB Leipzig, fosta adversară a Universităţii Craiova în Europa League, a disputat a patra sa finală de Cupa Germaniei în ultimele cinci sezoane, pierzând cu Bayern şi cu Dortmund şi câştigând cu Freiburg şi cu Frankfurt.