Serena s-a retras înaintea meciului cu Şarapova

0
524

Serena Williams s-a retras din turneul de la Roland Garros chiar înaintea meciului din optimi cu Maria Şarapova, americanca acuzând o accidentare la umăr. “Sunt foarte dezamăgită. Am renunțat la tot, am dat totul ca să fiu pe teren în a acest moment. Îmi e greu pentru că iubesc să joc contra Mariei”, a declarat Serena Williams (locul 451 WTA).

Acesta trebuia să fie al 22-lea meci dintre Serena Williams și Maria Şarapova, americanca având 19 victorii în cele 21 de dispute. Prima dată când cele două s-au duelat a fost acum 14 ani, iar ultima confruntare dintre ele a fost acum doi ani, la Australian Open, câştigată de Serena.

Şarapova (locul 30 WTA) s-a calificat în sferturi, unde va juca împotriva învingătoarei meciului Garbine Muguruza –  Lesia Tsurenko.