Colaborare româno-sârbă, între Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Craiova şi „Gymnazija” din Zajecar

0
443

În perioada 29 – 31 mai, la Craiova s-a desfăşurat cea de-a doua întâlnire a proiectului de parteneriat educaţional încheiat între Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Craiova şi „Gymnazija” din localitatea Zajecar (Serbia). „Este , deja, un proiect mai mare – „Rotary susţine calitatea în educaţie” – cunoscut în oraşul nostru, prin care cluburile „Rotary” din cele două oraşe menţionate s-au unit pentru a susţine finaciar unităţile şcolare, în realizarea parteneriatului ce urmăreşte cooperarea între sisteme educaţionale diferite, prin implicarea elevilor cu rezultate deosebite sau cu posibilităţi materiale reduse, cărora li se oferă posibilitatea schimburilor interculturale”, a precizat prof.  Alexandrina Năstase, director al Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul”. Proiectul se desfăşoară sub egida „International partenership for Sustainable Development Goals”, iniţiat de UNICEF, UNESCO, prin parteneriatul CFC – Twinning România – Serbia. Echipa craioveană, formată din 13 elevi, laureaţi ai fazelor judeţene sau naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare din acest an, însoţiţi de trei cadre didactice, a vizitat Zajecar în primăvara acestui an. Acum, 12 tineri din Serbia şi patru cadre didactice au venit la Craiova, fiind găzduiţi în căminul destinat elevilor de la Colegiul Naţional „Elena Cuza”, în baza unui parteneriat între cele două instituţii de învăţământ din Cetatea Băniei. Şi acum, ca şi în primăvară, cele două delegaţii au făcut schimb de opinii, fiecare luând ce e mai bun din culturile celor două ţări pe care le reprezintă.