Scrisoarea deschisă a profesorilor de Limba Franceză din judeţul Dolj, adresată ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, în urma demiterii inspectoarei de Limbi Romanice, Adriana Sălceanu, prin decizia ISJ Dolj, în urma Olimpiadei Naţionale de Limba Franceză de la Craiova, este una decentă, articulată, uşor patetică, discret părtinitoare -cum poate era şi firesc-, însă insuficient argumentată. Şi pe deasupra încărcată de triste platitudini. O menţiune ab-initio: decizia conducerii ISJ Dolj de demitere a doamnei inspectoare – altminteri cu bune referinţe profesionale anterioare- a avut în vedere, în exclusivitate, aspectele contestate de olimpicii cazaţi la Colegiul Economic „Gheorghe Chiţu” din Craiova, însuşi ministrul Sorin Cîmpeanu – informat în prealabil – solicitând explicaţiile de rigoare în acest sens. Nu comit o ireverenţă dacă, după lectura scrisorii menţionate, voi afirma că exact ce trebuia spus nu se regăseşte detaliat în corpul textului îngrijit, de care pomeneam. Nimeni n-a pus la îndoială vechea tradiţie francofonă din majoritatea liceelor craiovene şi chiar cele din judeţul Dolj. Nimeni, de bună credinţă, nu neagă că s-a muncit, cum se spune, pentru a se ieşi cât mai onorabil din această provocare, cum a fost găzduirea fazei finale a Olimpiadei Naţionale de Limba Franceză, la capătul căreia, în loc de mulţumiri, felicitări etc. adresată gazdelor, respectiv Comisia judeţeană de organizare a Olimpiadei, acestea s-au văzut stigmatizate pentru precara cazare oferită de Colegiul Economic „Gheorghe Chiţu” din Craiova. Scrisoarea deschisă a profesorilor de Limba Franceză adresată ministrului Sorin Cîmpeanu nu clarifică, din păcate, principala temă a discordiei: chiar au fost improprii condiţiile de cazare şi de masă oferite de Colegiul Economic „Gheorghe Chiţu” sau s-a mai şi denaturat, în stilul neaoş, realitatea concretă? Aici avem o neclaritate frapantă : participanţii la Olimpiada de Limba Franceză, cadre didactice însoţitoare (o bună parte dintre aceştia) au declarat prin mesaje postate pe reţelele de socializare şi chiar în presa locală (există probe peremptorii) că nu au avut motive să se plângă. Şi aici intrăm într-o confuzie, din care e greu de ieşit, pe cale logică. Tocmai acest aspect esenţial trebuia subliniat – boldat -, în Memoriul adresat ministrului de resort. Am crede că e potrivită expresia franceză: “ni cet exces d’honneur, ni cette indignite” Una peste alta, în pofida stăruinţelor evocate (contactarea partenerilor instituţionali francofoni din ţară, Franţa şi Belgia, parteneriatul cu Primăria, Consiliul Judeţean Dolj, Prefectura Dolj, Universitatea din Craiova) s-a ieşit „neconvenabil”, ca să folosim un eufemism. Există o frază în cuprinsul scrisorii care reţine atenţia, într-un fel mai aparte: „(…)Cu sumele primite din sponsorizări am dublat premiile în bani oferite de Ministerul Educaţiei”. La sumele evocate mai trebuia adăugată şi contribuţia de 40.000 de lei din partea Consiliului Judeţean Dolj, la care, -prin omisiune- nu se face nici un fel de trimitere. Scrisoarea este o pledoarie pro-domo în favoarea doamnei inspectoare, căreia i-a încetat detaşarea în interesul învăţământului, pe considerente de management insuficient şi o slabă cooperare cu ceilalţi factori decizionali. Fireşte, tot ce s-a întâmplat, la deznodământ ne referim, trebuia partajat, şi în primul rând cu conducerea Colegiului Economic „Gheorghe Chiţu”, încărcată şi ea de răspundere. Asta poate fi o discuţie. Însă un partizanat în exces, fără asumarea greşelilor comise, fiindcă ele au avut consecinţe – din superficialitate, proastă coordonare cu alţi decidenţi în procesul de organizare al evenimentului – riscă să schimonosească lăuntric, să contamineze un virus pentru care nu există vaccin. Greşelile de fond – nu le mai inventariem- n-au fost inocente, ci cu consecinţele cunoscute în planul imaginii: toate strădaniile, categoric notabile pe alocuri, au fost pulverizate prin ceea ce a urmat, tuşate iremediabil. Mângăierile „de cină festivă, atmosferă minunată, bucuria de a petrece împreună, pe care au arătat-o olimpicii, greu de descris”, rămân doar amintiri perisabile. A opina că doar inspectorul de specialitate este singurul vinovat poate fi impardonabil, după cum o exonerare, în exclusivitate, este o greşeală, ca să parafrazăm o replică nemuritoare a lui Tallyerand.
