“Autostrada de Drept” se întoarce la Craiova

0
1338

Proiectul “Autostrada de Drept” a ajuns la cea de-a XIV-a ediție care, din fericire, revine în format fizic după o pauză de doi ani. Inițial, proiectul a pornit ca un schimb de experiență între studenții Facultății de Drept din  cadrul Universităţii București și ai Facultății de Drept de la Universitatea din Craiova. Treptat, proiectul s-a extins și a ajuns să reunească toate facultățile de drept participante în cadrul Hexagonului Facultăților de Drept ale Universităților din Craiova, Cluj, București, Iași, Sibiu, Timișoara și, în calitate de invitată, Facultatea de Drept din Chișinău.

În cadrul acestui proiect, studenții de la facultățile menționate au oportunitatea de a trăi experiența de student la drept în alt centru universitar din țară. Pe parcursul unei săptămâni, aceștia participă la cursuri, la diferite activități academice susținute de cadrele didactice ale Facultății de Drept ale Universității din Craiova (prelegeri, prezentarea Baroului Dolj), dar și la alte activități informale (seri de socializare, proiecții de film, vizite la muzeele emblematice ale orașului și vizitarea altor obiective din oraș). Anul acesta, Proiectul “Autostrada de Drept”, care se desfășoară la Facultatea de Drept a Universității din Craiova în perioada 2-8 mai, reunește 13 studenți, patru de la Facultatea de Drept a Universității din București, trei de la Facultatea de Drept a Universității “A.I.Cuza” din Iași, trei  de la Facultatea de Drept a Universității “Babeș-Bolyai “din Cluj și trei  de la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova. ”Reușita acestui proiect este asigurată mereu de minunata colaborare ce există între studenții voluntari în cadrul Asociației Studenților în Drept ai Universității din Craiova – ASD-UC  implicați în organizarea fiecărei ediții și conducerea facultății, cât și a cadrelor didactice care sprijină această inițiativă” a precizat Ana-Maria Mîndruță, președinte asociația ASD-UC Craiova. “Luptându-ne cu oboseala, emoțiile vizitării unui oraș necunoscut și cu drumul până la destinație, fără doar și poate Craiova ne-a făcut să uităm de toată nesiguranța noastră inițială, prin facultatea ei cochetă și împânzită de modern și bun gust, vremea însorită și mai ales prin oamenii ei primitori, frumoși și entuziasmați de prezența noastră.” ne-a declarat Prejoianu Tudor, student la Facultatea de Drept a Universității din București