Dezinsecție terestră pe domeniul public

0
651

SC Salubritate Craiova SRL desfășoară, în perioada 05.05-18.05.2021, o campanie de dezinsecție prin pulverizare terestră a insecticidelor pe domeniul public, intervenție ce are ca scop combaterea insectelor dăunătoare. Echipele care acționează la nivelul Craiovei vor efectua, în noaptea de 5 spre 6 mai, operațiunea de dezinsecție în Parcul Nicolae Romanescu și în zonele adiacente, iar în noaptea de 6 spre 7 mai, în Parcul Tineretului.  Dezinsecția pe spațiile verzi din cartierele Craiovei va fi demaratăîn noaptea de 7 spre 8 mai, aceasta urmând să se desfășoare în funcție de condițiile meteorologice existente.

Produsul biocid folosit în cadrul acestei intervenții este  K-Othrine EC84, aflat în grupa a treia de toxicitate și avizat de Ministerul Sănătății.

Suprafața totală pe care va avea loc dezinsecția este de 746,9 hectare.

Reamintim proprietarilor de terenuri, agenților economici, instituțiilor publice și asociațiilor de proprietari din municipiul Craiova că, potrivit art. 109 din Regulamentul privind desfășurarea activităților de salubrizare, au obligația de a realiza dezinsecția în spațiile deținute cu orice titlu. Frecvența intervenției este prevăzută la art. 105: “-(1) Din punctul de vedere al frecvenței, dezinsecția pentru combaterea țânțarilor se execută:

  1. a) lunar, în sezonul cald, pentru spațiile deschise prevăzute în programul unitar de acțiune;
  2. b) minimum 3 tratamente pe an și ori de câte ori este nevoie, în spațiile comune închise ale clădirilor.

(2) Pentru combaterea altor vectori dezinsecția se execută:

  1. a) trimestrial și ori de câte ori este nevoie, în spațiile închise ale operatorilor economici cu profil nealimentar, instituțiilor publice și spațiile comune închise ale clădirilor;
  2. b) lunar și ori de câte ori este nevoie, în spațiile închise ale operatorilor economici cu profil alimentar și ale unităților sanitare;
  3. c) numai la solicitarea persoanelor fizice din spațiile cu destinație de locuință”.

De asemenea, potrivit prevederilor art.4 alin (2) lit iși art 25 lit k din HCL nr. 107/2021,  prin care a fost aprobat Regulamentul privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova, precum şi stabilirea, constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1000 – 1.500 lei pentru persoane fizice și 1 500 – 2.500 lei pentru persoane juridice neasigurarea condiţiilor de igienă prin operaţii de curăţenie, dezinsecţie şi deratizare a locuinţelor individuale, blocurilor de locuinţe, anexe gospodăreşti, în jurul blocurilor de locuinţe ori în jurul spaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea, de către proprietari, chiriaşi ori deţinătorii legali.