În perioada ianuarie – martie 2021, poliţiştii structurilor de ordine publică au acţionat pentru prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului agenţilor economici, pentru verificarea legalităţii funcţionării prestatorilor de servicii de securitate, precum și pentru îmbunătăţirea modului de executare a serviciului de personalul de pază şi protecţie.
Sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, polițiștii structurilor teritoriale de ordine publică au efectuat, la nivel național, acțiuni pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor care aduc atingere patrimoniului deţinătorilor de valori şi cu privire la legalitatea funcţionării prestatorilor de servicii în domeniul securităţii fizice.
Activitățile au vizat obiectivele care operează cu valori, respectiv unităţi şi instituţii de interes public, unităţi bancare, instituţii de creditare din categoria organizaţiilor cooperatiste şi I.F.N., societăţi care au ca obiect de activitate schimbul valutar, case de amanet/unităţi profilate pe activităţi cu bijuterii din metale preţioase, unităţi poştale, staţii de comercializare a carburanţilor/combustibililor, spaţii comerciale cu suprafeţe mai mari de 500 mp, săli şi incinte de exploatare a jocurilor de noroc, prestatori de servicii de pază şi de sisteme tehnice, dar și alte categorii de unităţi.
În cele 3 luni, au fost evaluate măsurile de securitate fizică la 18.806 agenţi economici și instituții publice (sau de interes public) și au fost efectuate 285 de controale privind respectarea legislației incidente în domeniul sistemelor de securitate private de către prestatorii de servicii de securitate.
Din verificări a reieșit că majoritatea entităţilor cu cerinţe speciale, respectiv 10.707 unităţi (74,50%) au implementat cerinţele minimale de securitate fizică în termenul de conformare, îmbunătăţindu-şi astfel nivelul de securitate, fapt care a dus la evitarea producerii unor evenimente negative majore în acest domeniu.
În celelalte cazuri, au fost stabilite măsuri şi termene de remediere a neajunsurilor constatate, fiind aplicate 960 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 993.250 de lei.
Astfel, din totalul celor 11.141 de unităţi şi instituţii de interes public controlate, polițiștii au constatat că peste 68% au implementat cerinţele minimale prevăzute de lege, fiind identificate 351 de unităţi cu sisteme electronice nefuncţionale. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 676 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 330.100 de lei.
De asemenea, polițiștii au efectuat 557 de controale la unităţile bancare, constatând că, în majoritatea cazurilor, au fost implementate cerinţele minimale prevăzute de lege, însă, în 3 cazuri, sistemele electronice ale obiectivelor nu erau funcţionale. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 68.500 de lei.
În urma controalelor efectuate la 326 de societăţi care au ca obiect de activitate schimbul valutar, polițiștii au constatat că 322 au implementat cerinţele minimale, în 4 cazuri, sistemele electronice ale obiectivelor nu erau funcţionale, fiind dispuse măsuri pentru remedierea defecţiunilor. Urmare a deficienţelor constatate, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 19.400 de lei.
Poliţiştii vor continua acţiunile de acest fel, cu accent pe legalitatea funcţionării societăţilor de pază şi evaluarea eficienţei serviciilor prestate de acestea.