Violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Eduard Kunz concertează la Craiova în cadrul Turneului Internațional Stradivarius – „Enescu Experience”

0
785

Violonistul Alexandru Tomescu și pianistul Eduard Kunz au pornit în Turneul International Stradivarius „Enescu Experience”! În perioada 3 mai – 15 iunie a.c., călătoria muzical-culturală îi va purta pe cei doi artiști în 15 centre culturale din Romania, Republica Moldova și Franța, unde vor susține concerte, dar vor avea și o serie de conferințe și întâlniri cu tinerii din licee şi universităţi. La Craiova, cei doi muzicieni vor concerta pe data de 28 mai, în sala Filarmonicii „Oltenia”. Turneul Internațional Stradivarius, aflat la a VIII-a ediţie, este dedicat memoriei marelui muzician român, la 60 ani de la moartea artistului, ca și unei cauze sociale: restaurarea casei lui George Enescu de la Mihăileni – Botoșani și transformarea ei într-un centru cultural și muzical internațional.

 În cadrul turneului, care a început ieri, la Sinaia, loc foarte drag lui Enescu, violonistul Alexandru Tomescu va interpreta pe vioara Stradivarius Elder – Voicu, alături de pianistul rus Eduard Kunz, în premieră naţională, integrala operelor lui George Enescu pentru vioară și pian. Sunetul muzicii enesciene se va auzi apoi în Bacău (6 mai), Galați (7 mai), Onești (8 mai), Iași (10 mai), Chișinău (12 mai), Mihăileni-Botoșani (13 mai), Satu Mare (15 mai), Târgu-Mureș (18 mai), Bistrița (19 mai), Cluj-Napoca (23 mai), Alba-Iulia (24 mai), București (26 mai, Sala Radio), Craiova (28 mai), Braşov (29 mai) și Baia Mare (30 mai).

Alexandru Tomescu, muzicianul cu o carieră fantastică în Europa și în lume

„Am așteptat de mulți ani momentul în care să pot oferi publicului pe care-l iubesc atât de mult o integrală cu un program 100% românesc. Alegerile mele din turneele precedente – integralele Paganini, Ysaye, Bach sau Prokofiev – au fost pași necesari pentru a construi interesul şi deschiderea publicului pentru unul dintre cei mai mari compozitori ai secolului XX – George Enescu. Limbajul său muzical este unic. Mai mult decât oriunde altundeva în lume, sunt sigur că muzica sa va face să vibreze la unison sufletele oamenilor. Fiindcă George Enescu a fost și va fi mereu român”, a declarat muzicianul.

După cum se știe, Alexandru Tomescu a câștigat în 2013, pentru a doua oară, în urma unui concurs național organizat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, dreptul de a cânta pentru următorii 5 ani pe  vioara Stradivarius Elder Voicu. Folosită timp de patru decenii de maestrul Ion Voicu, aceasta este considerată a fi una dintre cele mai frumoase și bine conservate viori Stradivarius din lume. Cu o carieră fantastică în Europa și în lume, succese în săli precum Theatre des Champs Elysees (Paris), Carnegie Hall (New York) sau Metropolitan Arts Centre (Tokio), Alexandru Tomescu a ales România, propunând publicului, an de an, în concerte live, fără pauză și fără partitură – cele mai ample și dificile integrale pentru vioară solo: Paganini, Ysaye, Bach.

Eduard Kunz: „Este una dintre cele mai mari provocări muzicale ale mele de până acum”

Pe de altă parte, pianistul Eduard Kunz afirmă că se află în fața unei provocări: „Este al doilea turneu Stradivarius în care cânt împreună cu bunul meu prieten Alexandru Tomescu. Acest program integral Enescu este, fără îndoială, una dintre cele mai mari provocări muzicale ale mele de până acum. Dincolo de dificultatea tehnică a partiturilor însă, am descoperit o muzică copleşitoare, plină de energie şi de substanţă, ce merge direct la suflet. Abia aştept să pot împărtăşi ascultătorilor tot ceea ce am descoperit împreună cu Alexandru în muzica lui Enescu!”.

Legătura specială a pianistului cu România a început prin câştigarea Premiului I la Concursul Internaţional „George Enescu”, în 2007. Eduard Kunz a studiat la Școala Gnessin pentru copii supradotați din Moscova și mai apoi la celebrul Conservator Național de Muzică „P.I. Ceaikovski”. A obținut diploma de masterat cu distincție și medalie de aur pentru performanțele sale, la Royal Northern College of Music din Anglia. Are nu mai puţin de 13 premii I la importante competiții internaționale.

Fondurile colectate vor fi alocate integral pentru restaurarea vechii case a lui George Enescu

În acest an, Turneul Internațional Stradivarius – „Enescu Experience” este dedicat unei cauze sociale și de interes public: restaurarea Casei Enescu de la Mihăileni-Botoșani și transformarea într-un centru cultural și muzical internațional. Casa din Mihăileni a aparținut bunicilor după mamă ai lui George Enescu, preotului Ioan Cosmovici şi soției sale, Zenovia. Acolo s-a născut, în 1839, mama compozitorului, Maria Cosmovici, devenită mai târziu Maria Enescu. Tot acolo, Maria Enescu a și murit, în martie 1909. Donații se vor putea face atât în urnele de la sălile de concerte, cât şi în contul deschis de Fundaţia Pro Patrimonio pentru sprijinirea acestei cauze: RO76BPOS73202802395RON01. Totodată, sunt necesare și donații în materiale de construcții și alte materiale necesare consolidării și construcției Centrului Internațional de Cultură.

Proiectul se desfășoară în parteneriat cu Televiziunea Română, Radio România – co-producători, Institutul Cultural Român, Ordinul Arhitecţilor şi Fundaţia Pro Patrimonio – parteneri oficiali. La acest proiect participă şi studenți voluntari din cadrul Institutului de Arhitectură.

***

Alexandru Tomescu: „Dedicarea turneului Stradivarius de anul acesta strângerii de fonduri pentru restaurarea casei Enescu de la Mihăileni şi edificării acolo a unui Centru Cultural Internațional este o premieră – pentru prima dată cauza socială căreia îi este dedicată turneul are legătură directă cu muzica. Împreună cu Fundația Pro Patrimonio și cu sprijinul tuturor partenerilor care se vor alătura acestei cauze ne-am propus să oferim publicului nu doar o altă casă memorială, un alt muzeu, ci un obiect viu, care să aducă un plus de valoare pentru viața comunității – un centru cultural care să contribuie în mod activ la educarea tinerei generații, să descopere noile talente ale țării și să păstreze mereu vie amintirea lui George Enescu”.