Minivacanță încheiată tragic / Impact fatal la Bulzești

0
328

Un craiovean de 55 de ani a murit și alte două persoane au fost rănite ușor, în urma unui accident de circulație petrecut sâmbătă după-amiaza, în comuna doljeană Bulzești. Polițiștii spun că bărbatul de 55 de ani nu a adaptat viteza la intrarea într-o curbă și s-a ciocnit violent de un autoturism care circula din sens opus.

Minivacanța de 1 Mai s-a sfârșit tragic pentru un craiovean de 55 de ani care a provocat, sâmbătă după-amiază, un accident de circulație în urma căruia și-a pierdut viața. Polițiștii doljeni și echipaje SMURD și de Descarcerare au fost solicitate sâmbătă, în jurul orei 16.00, pe DN 65 C, la km 27, în comuna Bulzeşti, unde se produsese un grav accident de circulație. Din primele cercetări ale polițiștilor rutieri ajunși la fața locului s-a stabilit faptul că Dumitru Nătărău, de 55 de ani, din Craiova, în timp ce conducea către Craiova un autoturism Ford, pe DN 65 C, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la dreapta, mai ales că șoseaua era udă din cauza ploii căzute, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit un autoturism Volkswagen Passat condus regulamentar de Florian Dancău, de 35 de ani, din Craiova.  În urma impactului deosebit de violent, conducătorul auto Dumitru Nătărău și-a pierdut viața, medicii de pe ambulanța SMURD neputând face altceva decât să constate decesul acestuia. În plus, cel de-al doilea șofer, Florian Dancău, dar și Dumitru Ciugulea, de 74 de ani, din comuna Bulzeşti, pasager în primul autoturism au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, medicii stabilind că au suferit leziuni care nu le pun viața în pericol. „Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs acest accident rutier, în cauză fiind deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, ne-a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.