Irak: 300 de ostatici executaţi de Statul Islamic în apropiere de Mosul

0
316

Membri ai grupării teroriste Statul Islamic au executat trei sute de ostatici ce făceau parte din minoritatea religioasă irakiană yazidi. Masacrul s-a produs la vest de oraşul Mosul. Vicepreşedintele irakian Osama al-Nujaifi a denunţat crimele semnalate drept “oribile şi barbare”. Mii de membri ai acestui grup minoritar religios au fost luaţi ostatici anul trecut, însă rămâne neclar cum au fost omorâţi sau de ce au fost ucişi acum. Numeroşi minoritari yazidi sunt ţinuţi ostatici la Mosul, principalul fief al grupării SI, după ce islamiştii au preluat controlul unor teritorii vaste în nordul şi vestul Irakului şi în estul Siriei în 2014. Yazidi, a căror religie include elemente provenind de la mai multe credinţe, sunt consideraţi necredincioşi de către gruparea sunnită SI. Mii de persoane din cadrul acestei minorităţi s-au refugiat în regiuni din nordul Irakului aflate sub controlul kurzilor, după ce SI a preluat controlul asupra districtului Sinjar, cu populaţie majoritar yazidi, în provincia Ninive. Sute de bărbaţi yazidi au fost ucişi, iar unele femei yazidi sunt ţinute ostatice şi folosite ca sclave sexuale. Partidul yazidi al Progresului condamnă acest ultim masacru drept o “crimă atroce” şi îndeamnă forţele irakiene să-i elibereze pe membrii grupului minoritar ţinuţi în continuare ostatici de către SI. Statul Islamic a predat unor oficiali kurzi, în ianuarie, aproximativ 200 de minoritari yazidi, în principal bătrâni, în apropiere de oraşul Kirkuk. Mulţi dintre ei, ţinuţi ostatici la Mosul, aveau diverse dizabilităţi sau erau răniţi. SI nu şi-a motivat gestul. În ultimele luni gruparea SI a fost respinsă din unele dintre zonele pe care le-a cucerit, însă numeroase sate yazidi se află în continuare sub controlul islamiştilor. Forţele kurde peshmerga au respins gruparea SI în nord-vestul Irakului, în decembrie, în urma unui lung asediu asupra Munţilor Sinjar, unde s-au refugiat numeroşi yazidi. Guvernul irakian, susţinut de Iran, a anunţat că a reluat controlul asupra oraşului Tikrit, în aprilie.