IQ DIGITAL Summit a ajuns la Craiova şi a adus pe scena Teatrului Naţional ,,Marin Sorescu” lideri din tehnologie, startup-uri locale, investitori, experţi din companii mari, dar şi autorităţi publice şi personalităţi din zona academică.
Printre dezbaterile complexe despre viitor, de la tendinţe de business până la cum putem negocia mai bine, specialiştii au discutat şi despre rolul inteligenţei artificiale pentru dezvoltarea business-urilor locale.
Cosmin Georgescu, CEO şi fondator Cluster Power, a vorbit despre importanţa unei industrii de top şi a unor proiecte de anvergură în România. Acesta a subliniat potenţialul economic şi relevanţa ţării la nivel internaţional. Totodată, a vorbit despre cum o regiune poate să se dezvolte prin doi factori esenţiali: resursele umane şi infrastructură.
Compania românească, ClusterPower, înfiinţată în 2019, despre care s-a mai scris în ziarul nostru, oferă servicii şi consultanţă în domeniul infrastructurii IT şi cloud. De asemenea, performează în servicii de infrastructură pentru inteligenţă artificială şi big data, concentrându-se pe disponibilitatea şi performanţa serviciilor, securitatea de înaltă calitate. Chiar lângă Craiova, la Mischii, deţine un parc tehnologic pe 2,5 hectare, unde implementează un centru de infrastructură şi inteligenţă artificială.
ClusterPower vizează dezvoltarea primului centru de date de tip hyperscale din regiune, care va crea cadrul necesar pentru stimularea creşterii economice şi atragerea specialiştilor IT&C din zonă. Compania vizează absolvenţii facultăţilor de profil din cadrul Universităţii din Craiova, care reprezintă resursa umană.
„Craiova este un centru universitar cu peste 20.000 de studenţi. Există experţi, există nuclee industriale foarte puternice. Trebuie tot timpul să ajungem să ne specializăm mai bine. Toate lucrurile pe care le-am învăţat se actualizează, toate meseriile se schimbă şi ne îndreptăm tot mai mult către tehnologii noi. Al doilea element este infrastructura care există prin ClusterPower. Ajutăm multă lume care vrea să ne urmeze(…). Dacă ne uităm la capacităţile pe care le avem, de exemplu, putem considera că momentul este excepţional pentru oricine care îşi doreşte să intre în piaţa globală”, a subliniat antreprenorul local, Cosmin Georgescu.
La eveniment a participat şi directoarea Şcolii Gimnaziale „Traian” din Craiova, prof. Diana Brătucu, care a povestit despre obiectivul său de a realiza o tranziţie către o şcoală digitală până în 2026, un proces care este deja în desfăşurare. În primul an, au introdus catalogul digital, fiind printre primele 50 de şcoli din România incluse într-un program pilot al Ministerului Educaţiei. Această iniţiativă, deşi la început poate părea surprinzătoare, a fost bine primită de elevi şi părinţi. Acesta a implicat abandonarea catalogului fizic în favoarea utilizării telefonului mobil, oferindu-le părinţilor posibilitatea de a accesa notele şi absenţele în timp real. Astfel, procesul de învăţare devine mai accesibil şi mai convenabil pentru toţi cei implicaţi.
Pe scena IQ Digital au mai urcat şi Mircea Dan Ghirsan, managerul Fabricii Ford Otosan România din Craiova şi Ilie Pană, fondator “Laboratorul de şosete” şi “Farmacia de Detergent”.
Conceptul IQ DIGITAL a fost gândit de echipa Upgrade 100 alături de George – inovaţie BCR, cu scopul de a sprijini procesele de digitalizare cu care se confruntă sectorul IMM, administraţia publică şi comunităţile locale din România. VODAFONE România s-a alăturat proiectului ca technology partner odată cu ediţia de la Braşov, iar secţiunea DIGITALINATION e dezvoltată şi cu ajutorul Institutului ASPEN România.
Este foarte incurajator sa vedem ca IQ DIGITAL Summit a ajuns la Craiova si a adus impreuna atat lideri din domeniul tehnologiei, cat si start-up-uri locale, investitori si experti din cadrul celor mai mari companii. Acest eveniment a reusit sa aduca pe scena Teatrului National “Marin Sorescu” autoritati publice, reprezentanti ai mediului academic si personalitati, toti avand in comun dorinta de a explora tendintele viitoare si de a discuta despre impactul inteligentei artificiale pentru dezvoltarea business-urilor locale.
Comments are closed.