Clinica de Recuperare Neurologică va avea o grădină suspendată pentru tratarea pacienților

0
1352

 Clinica de Recuperare Neurologică va fi construită în curtea Spitalului de Neurologie de pe Calea București și va costa 24,5 milioane de lei. Ridicată în doi ani, clădirea nu va afecta Piața de Flori din zonă și va avea ca particularitate o terasă înierbată, care a fost prevăzută la nivelul etajului doi pentru terapia bolnavilor.

Studiul de fezabilitate (SF) al noii Clinici de Recuperare Neurologică a fost votat, în ședința de luna trecută, de consilierii municipali la o valoare de 24,5 milioane de lei (654 de euro pe metru pătrat și 93.518 de euro pe pat). Proiectanții au stabilit că lucrările avute în vedere acolo vor fi realizate în 21 de luni, iar perioada de operare a acestei clinici va fi de 12 ani. Când va fi gata, spațiul medical va servi pentru terapia pacienților cu probleme neurologice, cunoscut fiind faptul că, în prezent, spitalul nu dispune de spațiu suficient pentru desfășurarea în bune condiții a procesului medical. Din această cauză, medicii nici nu pot să acopere întreaga gamă de servicii medicale necesare pacienților.

Imobilul va fi îmbrăcat în panouri de sticlă

Clinica va fi construită în curtea spitalului, pe latura dinspre Piața de Flori. Imobilul va fi lipit de corpul C4 al unității medicale, cu care va comunica la nivelul parterului. Proiectanții au prevăzut o clădire ce va fi formată din parter și patru etaje, la care se adaugă și un etaj tehnic. Structura de rezistență va fi realizată din beton armat, iar imobilul va fi îmbrăcat în panouri de sticlă, inclusiv zonele opace ale fațadei. În interior, spațiul va fi compartimentat cu ziduri executate din materiale ușoare. Saloanele și cabinetele se vor găsi pe o parte a holurilor, iar pe cealaltă parte vor fi amenajate anexele ce vor deservi clinica de recuperare. 

O terasă înierbată și o piscină interioară

Particularitatea acestei clinici va fi terasa înierbată care va fi amenajată din construcție special pentru a fi folosită în terapia bolnavilor cu afecțiuni neurologice. Proiectanții au prevăzut, în studiul de fezabilitate, ca imobilul să fie prelungit pe laturile de sud și vest (porțiunea dinspre Piața de Flori), cu o porțiune ce va avea doar parter și etajul unu. În spațiul câștigat la nivelul etajului doi, se va amenaja o terasă cu iarbă, care va arăta ca o grădină verde. În documentația de proiectare, se menționează că terasa respectivă va fi circulabilă și va servi pentru relaxarea pacienților. Clinica va dispune și de o piscină interioară unde, de asemenea, vor fi tratați pacienții.

Dotări tehnologice de ultimă generație

Imobilul va fi dotat cu finisaje de cea mai bună calitate și cu mijloace tehnologice de ultimă generație: o instalație de încălzire a imobilului, climatizare și ventilații, instalații sanitare și instalații anti-incendiu, iluminat interior. Clinica va dispune de un sistem de control acces și unul de supraveghere video. Printre dotările prevăzute în SF se mai află un sistem de nurse call și de avertizare vocală. Numai pe partea tehnologică, investiția se ridică la suma de 1,4 milioane de lei. Curtea va fi și ea amenajată, cu alei pavate cu granit, o parcare și o zonă de verdeață. La clinică, ar urma să fie angajate 17 persoane – trei medici radiologi, doi kinetoterapeuți, doi maseuri, șase asistenți medicali și patru persoane încadrate ca personal auxiliar.

Piața de Flori rămâne pe locul ei

În discuție s-a aflat și Piața de Flori, care se găsește în imediata apropriere. Într-o variantă a proiectului, ar fi trebuit să fie desființată total sau parțial – pentru a se câștiga o porțiune de 150 de metri pătrați. În cele din urmă, proiectanții au stabilit că soluția optimă este aceea de păstrare a florăriei ambulante la locul ei, considerându-se că, dacă s-ar fi desființat, ar fi adus pierderi spitalului, care a închiriat terenul pentru tarabele de flori. La un calcul sumar, s-a stabilit că s-ar pierde, anual, aproape 570.000 de lei, dintre care 370.000 de lei numai din chiria care se încasează de la comercianții de flori.