Universitatea a încheiat cu un nou succes cel mai bun sezon de până acum în Liga Naţională / Victorie care complică play-off-ul

0
287

Băieţii lui Mandic vor întâlni Gaz Metan Mediaş, un adversar mult mai dificil decât BC Timişoara, care le-ar fi venit în cale dacă pierdeau jocul cu Oradea

Craiova a intrat în cvartetul fruntaş din Liga Naţională de baschet. A fost un sezon istoric pentru Universitatea, aflată în premieră în play-off, căpătând dreptul de a juca mai multe meciuri acasă. La fel ca Ştiinţa în 1998, baschetbaliştii au câştigat ultimul meci împotriva interesului propriu, detronând liderul, deşi un eşec le-ar fi adus în play-off un adversar mult mai la îndemână, BC Timişoara. Bănăţenii au stat la două capete până la final în partida de la Constanţa, începută cu 5 minute mai devreme decât cea din Bănie. Conduşi tot meciul, au forţat în ultimele secunde, când Sarovic a marcat decisiv. Asta fiindcă Oradea anihilase handicapul la Craiova şi conducea cu un punct. Timişoara parcursese jumătate din drumul spre un sfert de finală cu Universitatea. Băieţii lui Mandic trebuiau să facă restul, pierzând cu Oradea. Ar fi terminat tot pe 4 şi ar fi avut o şansă reală de a ajunge în semifinale. Purtaţi spre coşul advers de un public entuziast, dar care probabil nu ştia ce urmează în play-off, şi de un Travis Bureau în formă maximă, „albii” au câştigat şi şi-au ales adversarul pentru faza următoare. Aşa a făcut şi Universitatea în 1998. Şi nu a ajuns în cupele europene. S-a vorbit despre decenţă, despre onoare, despre fair-play, mai ales că jocul a fost dedicat şi memoriei celor doi tineri decedaţi cu un week-end în urmă pe străzile Băniei. Dacă va elimina Mediaşul sau măcar va ajunge în meciul decisiv cu echipa selecţionerului Ţenter pentru un duel pe viaţă şi pe moarte, echipa de baschet se poate considera îndreptăţită să-şi aleagă această cale. „Vom câştiga mai mult pe termen lung, chiar dacă avem cel mai prost traseu” spune managerul Toma. E adevărat că şi dacă pierdeau, craiovenii aveau un plus la cota pentru semifinale, dar nimic asigurat. „S-au făcut calcule, au existat zvonuri, poveşti despre cine va ceda punctele, dar noi ne-am făcut datoria. Până la urmă, vom avea cu siguranţă 2 meciuri cu Mediaşul în Sala Polivalentă şi se poate întâmpla orice” spune Andelko Mandic. Antrenorul e conştient că echipei sale îi va fi extrem de greu să dispute 5 jocuri cu o formaţie superioară la buget, calitate şi care recent ne-a surclasat. În tur, Craiova s-a impus, dar Mediaşul nu l-a avut pe Mitchell şi era mai preocupată de FIBA Eurochallange, acolo unde a ajuns mai departe decât se anticipa. La finalul săptămânii viitoare începe duelul considerat dezechilibrat cu Mediaşul. „Craiova are a doua şansă, dar şi avantajul că nu are nimic de pierdut” a caracterizat disputa antrenorul Oradei, Cristian Achim.

Travis Bureau, on-fire

Craiova a început în stilul caracteristic şi meciul cu Oradea, conducând pe tabelă şi punând o diferenţă concludentă faţă de lider. A fost seara lui Travis Bureau, care a marcat de peste tot şi prin toate procedeele, stabilind un record personal de 31 de puncte şi egalându-l pe cel de recuperări – 12. În momentul în care oaspeţii reuşiseră să reintre în joc în ultimul sfert, preluând conducerea la limită, „Mister slam-dunk” a luat meciul pe cont propriu şi a adus al 21-lea succes al sezonului regulat pentru Ştiinţa. Drăguşin a jucat accidentat, după entorsa suferită în preziua disputei, dar s-a descurcat onorabil, fiind pe parchet mai mult de o repriză pentru a contribui la succesul final, chiar dacă Bogdan Ţâbârnă i-a pus probleme serioase. Seals şi-a secondat însă compatriotul, cu o prestaţie excelentă în prima parte, în care a marcat 13  puncte, dar a şi acumulat 3 greşeli personale. Pe lângă Bureau, şi Habus a bifat toate cele 40 de minute, punctând de două ori din afara semicercului şi având rolul în partea a doua de a  bloca „triţele” lui Lupusavei. Finalul a adus o serie de faulturi tactice ale oaspeţilor, care mai sperau să-şi păstreze poziţia pe care au deţinut-o tot sezonul regulat, însă băieţii lui Mandic au fost exacţi la „libere” şi au câştigat al 10-lea meci din cele 11 disputate în Sala Polivalentă, unde vor începe şi seria din play-off cu Mediaşul.

 

Universitatea Craiova – Municipal Oradea 86-78 (17-12, 26-17, 16-18, 27-31)

Craiova, Sala Polivalentă, spectatori: 4.000.

Universitatea: Habus (6), Drăguşin (11), Dzambic (15), Seals (20), Bureau (31). Au intrat: Hallik, Djurasovic (3), Petrişor. Antrenor: Andelko Mandic.

Oradea: Maric (13), Topchov (6), Pesic (13), Dillon (4), Franklin (9). Au intrat: Comagic (19), Lupusavei (5), Ţâbârnă (9). Antrenor: Cristian Achim.

 

Rezultatele ultimei etape: Farul Constanţa – BC Timişoara 72-73, CSS Giurgiu – Asesoft Ploieşti 76-89, Timba Timişoara – Gaz Metan Mediaş 75-96, Universitatea Craiova – Municipal Oradea 86-78, Mobitelco Cluj – BCM Piteşti 96-66, Energia Rovinari – Dinamo 98-71, CSM Bucureşti – Atlassib Sibiu 85-75, BC Mureş – Csikszereda Miercurea Ciuc 112-54.

 

Meciurile din play-off: Universitatea Craiova – Gaz Metan Mediaş, BC Mureş – CSM Bucureşti, Municipal Oradea – Mobitelco Cluj, Asesoft Ploieşti – BC Timişoara. Se joacă pe sistemul „cel mai bun din 5 meciuri”, primele echipe disputând mai multe jocuri acasă. Play-off-ul va începe pe 13 aprilie.

 

Meciurile din play-out: Energia Rovinari – Dinamo, Atlassib Sibiu – Miercurea Ciuc, BCM Piteşti – Farul Constanţa, CSS Giurgiu – Timba Timişoara.

 

 

Baschet masculin – clasamentul sezonului regulat

1. BC Mureş Tg. Mureş          30        23        7          53

2. CS Municipal Oradea         30        23        7          53

3. CSU Asesoft Ploieşti          30        23        7          53

4. Universitatea Craiova         30        21        9          51

5. Gaz Metan Mediaş              30        20        10        50

6. BC Timişoara                      30        20        10        50

7. “U” Mobitelco Cluj 30        20        10        50

8. CSM Bucureşti                   30        18        12        48

………………………………………………………………………………

9. Energia Rovinari                 30        15        15        45

10. CSU Atlassib Sibiu           30        14        16        44

11. BCM „U” Piteşti               30        13        17        43

12. CSS Giurgiu                      30        11        19        41

13. Timba Timişoara                30        8          22        38

14. Farul Constanţa                 30        7          23        37

15. BC Miercurea Ciuc           30        3          27        33

16. Dinamo Bucureşti             30        1          29        31