Primăria Craiova se împrumută să facă blocuri

1
464

Autorităţile locale au lansat licitaţia pentru contractarea unui împrumut bancar cu care vor construi noile apartamente pentru tineri. Edilii intenţionează să tragă din bancă o sumă cu care să amenajeze primele locuinţe, restul apartamentelor şi garsonierelor din viitorul cartier urmând să fie ridicate cu banii proveniţi din vânzarea acestora. 

Creditul pe care Primăria Craiova intenţionează să-l contracteze este de 32,28 milioane de lei. Printre alte cerinţe, unitatea bancară de la care se va lua aceşti bani trebuie să arate că a mai creditat şi alte municipalităţi şi să depună o garanţie bancară de 1,5 miliarde de lei vechi. Potrivit documentaţiei depuse pe site-ul electronic de licitaţii, creditul ar urma să fie rambursat în următorii 10 ani, dintre care primii doi ani vor fi ani de graţie în care nu trebuie să achite nici o dobândă. Autorităţile şi-au programat apoi să facă trei extrageri din cont. Prima ar fi chiar în acest an, de 8 milioane de lei, iar următoarele în 2014 – de 16 milioane de lei şi în 2015 – 8,2 milioane de lei.

Se aşteaptă avizul de la Ministerul de Finanţe

Banca aleasă va fi cunoscută la mijlocul lunii viitoare, mai precis pe data de 16 mai, când vor fi adjudecate ofertele depuse pentru această licitaţie. Numai că banii nu vor fi disponibili chiar atunci. Ca împrumutul să fie valid, autorităţile craiovene au nevoie de un aviz al Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor, care funcţionează în cadrul Ministerului de Finanţe, organism care este consultat ori de câte ori o autoritatea locală recurge la contractarea unui credit. Deşi şi-au exprimat această rezervă în documentaţia de licitaţie, reprezentanţii municipalităţii susţin că nu va fi nici o problemă cu obţinerea avizului, întrucât Primăria Craiova stă foarte bine la capitolul grad de îndatorare, în funcţie de care decide comisia.

Proiectul imobiliar ridică pragul la îndatorare la 8%

Pragul maxim de îndatorare pentru o municipalitate este de 30% din veniturile proprii anuale. Potrivit autorităţilor, dacă s-ar obţine acest credit, în 2013, Primăria Craiova s-ar situa la un grad de 8%, cu o sumă împrumutată de 19,6 milioane de lei. Întrucât diferenţa este una destul de mare, autorităţile craiovene trag concluzia că le va fi foarte uşor să obţină avizul necesar de la Ministerul de Finanţe. În plus, municipalitatea se mai bazează şi pe faptul că şi aleşii locali au agreat această modalitate de finanţare. Proiectul imobiliar a fost detaliat în cuprinsul unui proiect de hotărâre al CLM Craiova, care s-a aflat pe ordinea de zi a unei şedinţe de la începutul anului şi care a fost aprobat cu unanimitate de voturi.

Cartierul va fi făcut în cinci etape

Pe strada „Dimitrie Gerota” (la fosta autobază a RAT Craiova din zona „1 Mai”), municipalitatea şi-a plănuit să construiască un cartier nou, format dintr-un grup de 720 de locuinţe, dintre care 480 de apartamente cu două camere şi 240 de garsoniere, toate aflate în blocuri P+5. Municipalitatea şi-a programat să doteze cartierul cu locuri de joacă şi parcări pentru locatari. Toate aceste lucrări necesită o finanţare totală de 146,8 milioane de lei. Cum municipalitatea nu are aceşti bani, s-a gândit să facă investiţia în cinci etape. Cei peste 32 de milioane de lei care vor fi împrumutate vor ajunge pentru ridicarea primelor blocuri. Pe celelalte, autorităţile s-au gândit să le construiască din banii pe care îi vor încasa din vânzarea primelor apartamente.

1 COMENTARIU

Comments are closed.