În 2007, „Un adevăr incomod” dobândea premiul Oscar pentru cel mai bun film documentar, tratând pericolul planetar privind încălzirea globală, precum şi posibilele măsuri care pot fi luate. Autor: Al Gore, fost vicepreşedinte al SUA în timpul administraţiei Bill Clinton, cu mai multe lucrări de specialitate, precum „Pământul în primejdie”, „Ecologia şi spiritul uman”. Argumentele ştiinţifice ale cercetătorului Al Gore n-au fost contestate. Mai mult, încălzirea globală a devenit o chestiune politică şi el însuşi menţionează undeva acest lucru. Şi totuşi. Primăvara acestui an este instalată calendaristic, cum se spune, dar o bună parte a Europei şi a SUA rămâne traversată de fronturi de aer rece, de iarnă. Este o dovadă că schimbarea climatică nu există? Dimpotrivă, spun climatologii, tocmai ea se află la originea fenomenului. Luna martie a bătut deja câteva recorduri: temperaturi anormal de scăzute în Belgia şi în estul Franţei, mari efective de animale, zeci de mii de capete de bovine şi ovine, prizoniere ale zăpezii în Irlanda şi Ţara Galilor, oameni morţi în Polonia din cauza temperaturilor scăzute din timpul nopţii, până la -24 de grade Celsius. Pentru al patrulea an consecutiv, iarna are particularităţi insolite, prin căderile masive de zăpadă în Europa şi America de Nord, intrigând climatologii. Şi suspiciunile lor cu topirea banchizelor arctice, care ar duce la schimbări mari în circulaţia atmosferică, în emisfera de nord, în timpul iernii, sunt puse la încercare. În 1979, în debutul măsurătorilor prin satelit, gheaţa acoperea circa 7 milioane de kilometri pătraţi de ocean în timpul verii. În septembrie 2012, suprafaţa era de doar 3,4 milioane de kilometri pătraţi. Climatologul Dim Coumou, de la Institutul Postdam pentru Cercetări Asupra Climatului (PIK), cu mai multe studii de specialitate în ultimii ani, opinează că legătura este mai mult decât clară între topirea gheţii şi schimbarea climei. Pentru un alt apărător al acestei teze, profesorul de ştiinţe ale pământului şi atmosferei de la Universitatea Cornell, din New York, Charles Green, explicaţia este următoarea: mai puţină gheaţă permite reflectarea razelor soarelui şi, în plus, marea se încălzeşte şi accelerează, la rândul său, topirea banchizelor. Toamna, căldura înmagazinată este eliberată treptat în atmosferă, augmentând umiditatea şi presiunea atmosferică şi reducând totodată diferenţa de temperatură între zona arctică şi latitudinile joase. Concurenţa între oscilaţia arctică şi oscilaţia nord-atlantică, care influenţează direct vremea în America de Nord şi Europa, este la rândul său determinată de baletul complex care se joacă între mare şi aer. Iernile sunt departe de a deveni banale şi schimbările care se petrec pe banchize măresc probabilitatea ca aerul rece, arctic, să se afunde spre sud, menţionează Charles Green. Dar este mai uşor de prezis care regiuni vor fi atinse. Nu este suficient de clar modul în care acest fenomen interacţionează cu alte elemente ale sistemului climatic. Mai cu picioarele pe pământ, specialişti reuniţi la Paris, pentru cel de-al X-lea Forum internaţional de meteo şi climă, asigură că primăvara foarte rece, aşa cum o cunoaştem, este anormală, dar nu alarmantă. Acest fenomen meteorologic nu are nimic excepţional, spune Alain Mazaud, climatolog, care mai adaugă doar faptul că iarna este puţin mai lungă decât de obicei. Sunt şi consecinţe economice realmente nefaste, cum ar fi derularea lucrărilor agricole de primăvară considerate ca întârziate şi, în plus, pericolul iminent al revărsării unor râuri interioare şi chiar al Dunării, cotele acesteia fiind urmărite cu maximă febrilitate, pe fondul unui cod galben decretat de hidrologi.
