Un gest simbolic al preşedintelui Macron!

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a ţinut, marţi seara, un aşteptat discurs, din biroul său de la Elysee, de circa 10 minute, despre războiul îngrijorător din Orientul Mijlociu, un discurs considerat ca unificator şi implicit critic la adresa lui Donald Trump, cu care n-are cele mai bune raporturi, de la o vreme. Ultima dată, când se adresase solemn de la Palatul Elysee, în afara discursului de Anul Nou, a fost pe 5 martie anul trecut, pe acelaşi ton sumbru şi marţial şi pe aceeaşi temă a tulburărilor lumii. Discursul, într-un moment în care ultimele sondaje de opinie nu arată decât gradul covârşitor de erodare a încrederii francezilor, ca să nu mai vorbim de popularitatea sa, deşi încă n-a atins conta insondabilă a predecesorului său Francois Hollande (deşi acesta nu atinsese acelaşi nivel de antipatie) era aşteptat. Fără abuz terminologic, fără prea multă birocraţie conceptuală, şeful de la Elysee n-a fost deloc tern şi accesul la adevăr a survenit prin asumarea răbdătoare a banalităţii, decât prin căutarea obsesivă a construcţiei ingenioase. A spus mai multe lucruri şi le-a calibrat bine, de data asta. Dincolo de tonul solemn şi al cuvintelor alese cu grijă, o carte de pe biroul său „Locuind pe pământ”, un volum al poetului chilian Pablo Neruda, una dintre cele mai influente şi mai complexe opere ale poetului, fost ambasador al ţării sale şi la Paris, laureat al Premiului Nobel pentru literatură (1971), senator în Chile şi diplomat, pe scurt o figură respectată, a atras atenţia. Mai precis, Pablo Neruda ca intelectual profund, confruntat cu probleme majore, a întruchipat o voce de protest şi rezistenţă împotriva anumitor forme de interferenţă şi dominaţie străină, în special cele legate de SUA. O carte de Neruda, prezentă pe biroul lui Macron, nu putea fi, aşadar, o coincidenţă, într-un moment în care SUA demonstrează un intervenţionism crescând. Aşadar, strategia de comunicare a fost în mod deliberat aleasă. Semn că Macron s-a adresat cu precădere, şi unor segmente elitiste, de această dată. De altfel, şeful de la Elysee a reiterat apăsat că intervenţia israeliano-americană a avut loc, în afara cadrului legal, dar că regimul de la Teheran… Cum Neruda a întruchipat o figură a rezistenţei la dominaţia americană, legătura era evidentă. A nu despărţi politica de morală, a trăi în adevăr, a-ţi asuma responsabilitatea ca destin atestă  o virilă expresivitate intelectuală, şi o compactă erudiţie. Macron s-a poziţionat mereu, în ultima vreme, în unghiuri nepotrivite, pentru a-l recunoaşte ca ceea ce se doreşte. Se crede că, într-un moment în care a dispus repatrierea cetăţenilor francezi cu avionul, acest gest era o aluzie mult mai subtilă, dar pe deplin relevantă, la opera lui Pablo Neruda. Nu este o premieră când Macron clutivă aceste imagini literare, la care unii dintre politicienii noştri, de pildă, ar face „broasca” pe covor. N-a mai repetat propoziţia „suntem în război”, dar scena era pregătită. A amintit desfăşurarea portavionului Charles de Gaulle, în Marea Mediterană, precum şi a fregatei Languedoc, în apropiere de Cipru. A atras, oricum, atenţia internauţilor. Pablo Neruda a îngemănat în opera sa lirismul cu conştiinţa socială. Volumul „Locuind pe pământ” explorează teme ale solitudinii şi angoasei umane în faţa unei lumi tulburi. Ura lumii este greu de potolit, chiar cu versuri bune. Când Macron a cerut dezescaladarea conflictului, în discursul său coerent, cu mesaj, a avut în minte, el sau poate echipa sa de comunicare, bănuim, versuri din Pablo Neruda.