Atletico a rezistat, Barca, aproape de remontada

0
3

Returul semifinalei Cupei Regelui, FC Barcelona – Atletico Madrid, pe Nou Camp, a fost unul dintre meciurile de referinţă ale începutului de an, la fel ca şi prima manşă. Deşi pierduse cu 4-0 în capitala Spaniei, trupa lui Hansi Flick anunţa deschis că-şi propune o remontada istorică, precum cea a reuşită împotriva lui PSG acum 9 ani, tot în martie. Şi catalanii au fost aproape, după o evoluţie cu adevărat sublimă. Barca era în grafic la pauză, 2-0, după reuşitele lui Bernal (29) din pasa lui Yamal şi penalty-ul scos de Pedri şi transformat de Raphinha (45+5). Al doilea mitan a mai adus un singur gol, marcat de Bernal (72) şi multă tensiune pe final. Atletico a rezistat eroic, Barcelona a forţat cât a putut, dar n-a avut nici armele necesare, stoperul Araujo fiind trimis vârf de atac, în lipsă de soluţii. S-a terminat 3-0, iar ambele echipe s-au prăbuşit epuizate la final, după o luptă teribilă.

Atletico Madrid se califică în finala Cupei Regelui şi va întâlni o echipă din Ţara Bascilor, care se va decide după returul semifinalei Real Sociedad – Bilbao (1-0 în tur).

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *