“Primăvara este o sărbătoare imensă la care participă toate elementele naturii.” (Victor Hugo)
Calendaristic, iarna s-a dus. După ultimele zile, geroase, primavăra îşi face simţită prezenţa, aproape de la ora la ora. Şi pentru ca epoca modernă, contemporană şi actuală este actualizată şi ea în ritmul primăverii, aproape de la oră la oră, s-a spulberat şi mitul ţigănesc despre luna fe…martie. Acum nu mai facem trecerea de la iarnă la primavera în cărute, ci la bordul maşinilor. Şi climatizarea auto l-a alungat pe “fe”, dând drepturi depline lui martie.
Noi nu dăm marţişoare. Tradiţia romilor, consideră că vestitor de primavera este un mesaj.
Geneza ne învaţă că “la început a fost cuvântul”.
Cuvântul are putere magică în lume.
Prin cuvant se instituie legile unei ţări.
Prin cuvânt se fac descântecele.
Un cuvânt poate străin războaie.
În cuvinte se pronunţă o sentinţă.
Prin cuvinte se da iertarea.
Noi dăruim un mărţişor al cuvântului. Cu ocazia sosirii primăverii, noi transmitem un mesaj de suflet către familie, către neam, către vecini, către cei apropiaţi.
Mesajul nostru de primăvară este unul de pace. De bună înţelegere. De toleranţă. De stingere a oricărui conflict. Pentru că la ţigani, primăvara reprezintă descătuşare. O descătuşare a spiritului, manifestată în paralel cu întoarcerea naturii la verdele crud, dătător de speranţă de viaţă.
În vechime, primăvara însemnă pentru ţigani, chiar speranţă de viaţă. Şatrele nomade aveau iarba din belşug pentru a-şi hrăni caii. Topindu-se gheţurile, tot caii, aveau începând cu sosirea primăverii, de unde să se adape. Pentru oameni, primăvara aducea şi un plus de bunăstare. Hrana trupească avea să fie îmbogăţită cu produsele vegetale, dătătoare de vitaminele necesare copiilor care ieşeau din iarnă mai slăbiţi, dar care în primăvară, reînvăţau să zâmbească si să zburde pe tapsanul unde se făcea tabăra şatrei.
În tradiţia şi cultura romă, cum de altfel am mai amintit şi noi în paginile acestui prestigios ziar, roşul are mai multe semnificaţii: putere, încredere, noroc, faimă, măreţie. De aceea, romii, venerând vârstele înaintate şi înţelepciunea bătrânească, pun simbolul culorii roşii la loc de cinste, la început de primăvară. Bătrâna familiei – după caz, fie bunica, fie mama, adună toţi copiii în jurul său şi le pune la mână câte un şnur de culoare roşie. Un şnur simplu, dar de un roşu aprins. De asemenea, un şnur roşu este prins şi la mâna capului familiei – bărbatul în jurul căruia se adună întreaga familie, cel care ia deciziile cele mai importante, cel care poartă cea mai mare responsabilitate.
Se ştie că primăvara, trezindu-se natura la viaţă, de prin coclauri peşteri şi străfundurile pământului, şerpii ies la suprafaţă. Încălzindu-se vremea, copiii de etnie romă, începeau să umble desculţi. Iar locurile în care se făcea popasul şatrei erau din cele în care reptilele îşi aveau sălaşul: păduri, margini ale satelor şi oraşelor. Astfel, se crea un pericol pentru copiii care se harjoneau inocenţi, dar expuli unor pericole naturale. O tradiţie ţigănească, făcea ca tot bătrâna familiei, să iniţieze un ritual de alungare a spiritului şarpelui. La începutul lunii martie, bătrâna făcea un foc mare. Acolo, aprindea nuiele, iar apoi le stingea. Când după stingere, acestea fumegau încă, îi descant ape copii şi îi “afuma” la glezne şi celelalte încheieturi ale trupului, locurile expuse muşcăturilor de şarpe.
Verdele naturii se regăseşte pe drapelul etniei rome. Pentru că a calca pe iarba verde este semn al libertatii. Rosul maretiei se regăseşte, de asemenea, pe steagul ţiganilor, ilustrând roata – un symbol al nomadismului de odinioară. Dar şi azuriul îl avem pe steag.
Se poate formula o adevărată simbolistică a steagului etniei rome, în elemente de primăvară. Liberi, mergem pe pajiştea verde, însoţiţi de roata norocului, având deasupra cerul senin.
Se ştie ca etnia romă este iubitoare de muzică şi de dans. Cum tot astfel, readuc în memoria cititorilor noştri faptul că eu lupt pe toate căile legale şi instituţionale, pentru integrarea socială a romilor prin educaţie. Şcoala este cheia de bolta a oricărui om civilizat. De aceea, la început de primăvară doresc să readuc la lumina primăverii o poezie a marelui nostru Adrian Păunescu. A venera un poet este o datorie morala. De aceea, dorindu-vă să aveţi parte de toată seninatatea unei primavera pure, va las în compania versurilor din “Antiprimăvară”.
Ce dacă vine primavară
Atâta iarnă e în noi
Ca martie se poate duce
Cu toţi cocorii înapoi
În noi e loc numai de iarnă
Vom îngheţa sub ultim ger
Orbecăind pe copci de gheaţă
Ca un stingher spre alt stingher.
Şi vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Şi cuiburi şi-au făcut la streşini
Şi lângă mine nu eşti tu
Ninsori mai grave decât moartea
Au fost şi sunt şi vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Şi vin nebuni să facă schi.
Şi ninge până la prăsele
Ninsoarea-mi intră-n în trupul tot
Un dans de oameni de zăpadă
Ce îmbrăţişarea n-o mai pot
La noi e iarnă pe vecie
Doi foşti nefericiţi amanţi
Ia-ţi înflorirea, primăvară
Şi toţi cocorii emigranţi.
Primăvara, care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost
Poţi să pleci suntem reci
Iarna ni-i pe veci.
Cu drag şi deosebit respect
pentru răbdarea de a fi citit acest articol,
Romeo TIBERIADE
Preşedinte Partida Romilor PRO EUROPA Sucursala Dolj
