Senior Software exportă inteligenţă românească

0
339

Una dintre cele mai inovatoare companii româneşti din piaţa sistemelor software de management al afacerilor, Senior Software, a înregistrat în 2014 o cifră de afaceri de peste 15 milioane de lei, aproape dublu faţă de anul anterior. Tot anul trecut firma a reuşit să îşi extindă echipa la peste 80 de specialişti, să realizeze prima implementare a soluţiei ERP în Ungaria dar şi deschiderea unui nou punct de lucru.

„De peste 11 ani investim constant în produse, în relaţia cu clienţii, în extinderea prezenţei naţionale şi internaţionale, în organizarea internă şi în echipă. Senior Software a devenit astfel un brand care reprezintă garanţia calităţii produselor şi a serviciilor oferite”, a declarat Daniel Toma, director general senior Software. Compania este exportator de inteligenţă românească, prin lansarea celei mai noi versiuni a sistemului SeniorERP în limba maghiară şi implementarea ei la primul client din Ungaria. Acesta se adaugă celor existenţi din Italia, Marea Britanie sau Bulgaria. În acelaşi timp, Senior Software a extins suita SCM cu soluţiile TMS – pentru optimizarea rutelor de transport şi LVS – dedicată companiilor cu activităţi logistice complexe, de la Mantis Informatics – lider în domeniul furnizării de sisteme informatice şi consultanţă pentru logistică din sud-estul Europei.

Clienţi noi în Budapesta

Printre noii clienţi se numără YLI, importator şi distribuitor de sisteme şi subansamble pentru control acces şi securitate, cu sedii în Cluj-Napoca şi Budapesta, Sano Vita, unul dintre cei mai importanţi producători şi distribuitori de produse vegetariene, Coriolan Distributie, important distribuitor de produse cosmetice şi detergenţi, şi Bico Industries, producător de polistiren expandat, colțare, dibluri pentru polistiren şi plasă de armare. „Ca urmare a prezentărilor făcute de către principalii furnizori de software de pe piaţă am constatat că soluţiile Senior Software acoperă necesităţile şi cerinţele societăţii. Funcţionalitatea acestora este remarcabilă, dat fiind timpul relativ scurt avut la dispoziţie pentru implementare, dovadă a faptului că echipa şi-a atins obiectivele şi a reuşit să se facă înţeleasă de toate compartimentele funcţionale ale SC Bico Industries SRL. Abordarea Senior Software a fost una onestă, iar la bugetul alocat a oferit maximul de elemente (module şi aplicaţii) înglobate în produsul final”, a afirmat Cătălin Ţîrlea, Director Executiv Bico Industries.

„Acordăm libertate de acţiune”

Pentru acest an, compania intenţionează să îşi extindă echipa din cele trei filiale. „Acordăm libertate de acţiune şi sprijin persoanelor care au iniţiativă şi doresc să-şi pună în practică ideile proprii şi experienţa dobândită. Senior Software a devenit un brand care reprezintă garanţia calităţii produselor şi a serviciilor oferite, ceea ce ne obligă să creștem standardele de calitate de la an la an, în paralel cu gestionarea dezvoltării companiei. Acest lucru este o provocare personală şi, în acelaşi timp, o trăsătură definitorie a culturii noastre organizaţionale”, a explicat Daniel Toma.

***

Compania dezvoltă şi implementează sisteme informatice de ultimă generaţie, specializate pe verticale de piaţă: SeniorERP, SeniorVisualBI, SeniorCPM, SeniorCRM, SeniorSFA, SeniorSCM, care susţin afaceri de peste 1 miliard de euro.