TSD Filiaşi şi-a ales un nou preşedinte

0
349

Partidul Social Democrat Organizaţia Dolj a început procesul de  reorganizarea la nivel local, în vederea Congresului Naţional, care va avea loc în perioada 19-20 aprilie a.c.. Vineri, 1 martie, a venit rândul Organizaţie de Tineret a PSD Filiaşi să îşi aleagă echipa de conducere pentru următorii doi ani.

Ilie Gheorghe, viceprimarul oraşului, cel care a ocupat funcţia de preşedinte al TSD Filiaşi opt ani de zile, a predat ştafeta unui coleg crescut în curtea social-democraţilor.”Trebuie să recunosc în faţa dumneavoastră că am emoţii. Sunt convins că las TSD Filiaşi pe mâini bune, iar tinerii din organizaţie ştiu că voi fi în continuare alături de ei. Se pot baza pe mine şi la bine şi la greu. Sper că pentru ei vor continua numai momente bune, pentru că fac parte dintr-o organizaţie care în ultimii ani s-a consolidat şi sunt convins că echipa care rămâne la conducere va confirma. Îi doresc succes noului preşedinte”, a declarat Ilie Gheorghe.

Prezent la Conferinţă, deputatul Petre Petrescu a afirmat că TSD Filiaşi este cea mai mare organizaţie de tineret a PSD Dolj, cu un număr impresionant de evenimente organizate.”Numai eu ştiu la câte evenimente am fost invitat de către TSD Filiaşi, şi la multe dintre ele, din păcate, nu am putut ajunge. TSD Filiaşi este cea mai mare organizaţie a PSD Dolj şi poate fi un exemplu pentru oricare altă organizaţie locală din judeţ”, a declarat deputatul Petre Petrescu.

Noul preşedinte ales al TSD Filiaşi, Daniel Căplescu, a primit sarcina din partea preşedintelui de la seniori al PSD Filiaşi, Alin Golumbeanu de a menţine organizaţia la acelaşi nivel ridicat: „Asistăm la o predare de ştafetă în una dintre cele mai puternice organizaţii ale PSD Dolj, aşa cum a afirmat şi domnul deputat Petre Petrescu. Noul preşedinte ales are misiunea din partea mea să o menţină la acelaşi nivel ridicat”.

Daniel Căplescu, de vineri, preşedintele TSD Filiaşi a declarat că are încredere în echipa cu care porneşte la drum, pentru că sunt oameni cu care lucrează de ani de zile şi cărora le cunoaşte potenţialul: „Să fiu preşedintele TSD Filiaşi pentru mine este o onoare. Am crescut în acestă organizaţie, alături de colegii cu care astăzi pornesc la un nou drum. De aceea spun că am mare încredere că împreună vom menţine ştacheta la un nivel ridicat aşa cum suntem obişnuiţi la PSD Filiaşi”.

În perioada următoare la Filiaşi vor avea loc alegeri şi la organizaţia de seniori. La eveniment au mai fost prezenţi şi consilierul judeţean Mihaela Ceană, primarul oraşului Filiaşi, Nicolae Stăncioi, şi edilul comunei Bucovăţ, Constantin Vasile.