Siria: Assad, pregătit de negocieri

0
339
Bachar al-Assad

Într-un interviu pentru „Sundey Times”, Bachar al-Assad, preşedintele sirian, a declarat că este gata să discute cu opoziţia neînarmată, dar nu demisionează. „Suntem gata să negociem cu toată lumea, inclusiv cu militanţii care depun armele”, a spus Bachar al-Assad în cadrul interviului înregistrat săptămâna trecută la reşedinţa sa din Damasc. „Putem angaja dialog cu opoziţia, dar nu putem angaja dialog cu teroriştii”. La sfârşitul lunii februarie, în cursul unei vizite la Moscova, ministrul sirian de Externe, Walid al Mualem, a spus că este gata pentru un dialog cu rebelii, pentru a pune capăt conflictului armat, care, potrivit ONU, a dus la 70.000 de victime în doi ani. Dar rebelii au respins toate negocierile, până la demisia şefului statului. Eventualitatea ca preşedintele sirian să mai intre în vreo discuţie este exclusă. Părăsirea puterii nu rezolvă criza actuală în Siria, estimează Bachar al-Assad, care a respins mereu ideea lansată de occidentali şi de numeroase ţări arabe. „Dacă acest argument este corect, atunci plecarea mea ar pune capăt confruntărilor. Dar este o absurditate, cum s-a dovedit şi în Libia, Yemen şi Egipt”, a spus el. Preşedintele Assad a criticat atitudinea Regatului Unit, favorabil ridicării embargoului european asupra armelor. Londra susţine ideea creşterii ajutorului faţă de rebelii sirieni şi nu exclude furnizarea de arme dacă situaţia continuă să se deterioreze. „Cred că Marea Britanie lucrează împotriva noastră şi chiar a intereselor sale”, a declarat preşedintele sirian în engleză, pentru canalul Sky TV. La rândul său, ONU este gata să faciliteze un dialog în Siria, potrivit unei menţiuni a reuniunii de sâmbătă, din Elveţia, dintre secretarul general, Ban Ki-moon, şi mediatorul internaţional pentru Siria, Lakhdar Brahimi. Aceştia au discutat despre recentele declaraţii ale guvernului sirian şi ale opoziţiei din această ţară şi posibilitatea angajării unui dialog. Cum Assad nu intenţionează să părăsească conducerea ţării, Iranul, aliat regional al Siriei, l-a prezentat sâmbătă ca preşedintele legitim, aniunţând chiar participarea sa la alegerile prezidenţiale din 2014. „Preşedintele Assad, ca şi alţii, va participa la alegerile viitoare”, a precizat şeful diplomaţiei iraniene, Ali Akbar salehi, în cursul unei conferinţe de presă la Teheran, în prezenţa omologului sirian, Walid Mualem. În acest timp, continuă luptele intense în provincia Alep, în nordul Siriei. În măsura în care datele Obervatorului sirian pentru drepturile omului (OSDH) sunt veridice, cel puţin 156 de persoane au murit sâmbătă în confruntările din provincia Raqa, un oraş strategic situat pe Eufrat, în apropierea graniţei cu Turcia.