La Vaslui, sâmbătă, alături de Vasile Blaga, la prezentarea moţiunii acestuia „PDL – politica dincolo de lozinci”, care şi-a anunţat candidatura la şefia partidului, Gheorghe Flutur, printre lacrimi, a spus ceva. Evident, despre actuala putere. Care s-ar afla într-un exerciţiu continuu de imagine. „Cred că au pijamalele prin studiourile tv, pentru că mai mult sunt la televizor decât la Guvern”. Rostit-a secretarul general al PDL, deranjat de faptul că marii tenori ai politicii româneşti sunt alţii. Faptul că totuşi a vorbit, chiar aşa printre lacrimi, e un semn al unei posibile ieşiri din somnambulismul provocat de deznodământul devastator al ultimelor alegeri. Fireşte, Gheorghe Flutur are toată îndreptăţirea, ca reprezentant al opoziţiei, să critice actuala putere, deşi singur se mai contrazice, din cauza topicei „la câte fac cei din USL, nu este nevoie să-i criticăm noi”. Ceva mai nepărăsit de simţul umorului, preşedintele PDL, Vasile Blaga, s-a plâns de „parcarea goală” de la sediul partidului de când s-a pierdut puterea. Să revenim la cimiliturile lui Gheorghe Flutur. „Acest 70% le-a creat o aroganţă de care ne-am mai molipsit şi noi, din păcate”. Lider marcant al partidului, Gheorghe Flutur cam bate câmpii prin incoerenţă şi o precară plasare în realitate. Camaradul său Ioan Oltean, liderul filialei Bistriţa-Năsăud, „într-o altă barcă afectivă”, a declarat la prezentarea moţiunii Elenei Udrea, că „Emil Boc a fost poate cel mai performant, cel mai cinstit prim-ministru pe care l-a avut România din 1990 încoace”. Militanţii partidului sunt îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă. Afirmaţia aparţine tot lui Ioan Oltean. În sprijinul ei vin şi semnalele unor neînţelegeri de tot felul între alte figuri nu de mult reprezentative ale PDL, ca, de pildă, Teodor Baconschi şi Traian Răzvan Ungureanu, faza pe blog. Ceea ce ar trebui spus este însă altceva: PDL are o problemă de natură organizatorică. Realmente firească. Se află în pragul unei Convenţii Naţionale la care îşi va desemna o nouă conducere. Potrivit unei cutume, cel puţin discutabilă, dacă nu iraţională, Convenţia Naţională prilejuieşte confruntarea unor moţiuni, câştigătoarea „luând totul” cum se spune. Competiţia moţiunilor nu este şi mijlocul adecvat de strângere, de adunare, de repotenţare a efectivelor partidului, câte mai sunt, ci mai degrabă de centrifugare a acestora. Pe ce criterii „de partid” o moţiune poate fi considerată mai altfel decât alta nu se spune. Laringita nu este pentru autorii lor. Mai clar, grija lui Gheorghe Flutur în actuala etapă „istorică” ar trebui să fie propriul partid şi nicidecum ce face puterea, fiindcă un decont şi pentru demersurile acesteia va exista. Deocamdată a ieşit din iarnă. Ceea ce nu-i puţin lucru.
