Saif Al-Islam Gaddafi – ucis în Libia

0
69

Circumstanţele ambuscadei şi identitatea autorilor rămân complet neclare. Potrivit anumitor surse, atacul a avut loc în timp ce Islam se afla în grădina casei sale. Ar fi fost 4 atacatori care au fugit de la locul faptei. Nici guvernul cu sediul la Tripoli, nici cel cu sediul la Benghazi, nu au dat vreo declaraţie oficială. Dar Mohamed Abdel Mutalib Al-Hounu, fost consilier al lui Gaddafi, în timpul proiectului politic „Lybia al-Ghad”, a denunţat pe reţelele de socializare o trădare. Saif Al-Islam (53 ani) deşi n-a deţinut niciodată o poziţie oficială în guvern, sub tatăl său, era considerat adjunctul acestuia şi cea mai modernizatoare figură publică din perioada 2000-2011 (când s-a prăbuşit regimul). Eliberat în 2017, după ce fusese capturat de miliţiile Zinten, graţie unei graţiei generale, din partea Parlamentului Tobruk. Saif Al-Islam era văzut ca un actor relevant pe scena politică. Ştirea relatată iniţial de o sursă libiană, reluată de Al Jazeera, aduce în prim-plan rănile nevindecate ale ţării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *