Dezgustătoarele abdicări morale de pe scena politică

0
1027

Într-un moment de îngrijorare persistentă, alimentată pe de-o parte de emergenţa extrem de contagioasă, dar mai puţin letală a variantelor Delta şi Omicron (se anunţă la orizont şi Deltacron) cu prelungite dezbateri epidemiologice despre contaminare, vaccinare, non-vaccinare, dar mai ales ceea ce se petrece, pe fondul tensiunilor dintre NATO şi Rusia, ei bine scena politică autohtonă are propriile ei probleme insolite. Executivul comunitar susţine că virusul încă circulă şi Europa trebuie să fie pregătită pentru un număr mare de infectări, dar şi pentru noi variante de virus care ar putea să apară în a doua jumătate a anului. Mai mult, Comisia Europeană propune ca folosirea certificatului verde să fie extinsă până pe 30 iunie 2023, încât călătoriile în interiorul blocului comunitar să fie mai sigure. Pe scena politică, spuneam, nu se mai înţeleg unii cu alţii, nici la nivelul coaliţiei de guvernare, deşi încă se mai ţine „batista pe ţambal”, nici la nivelul partidelor, semn al unor agende total diferite, rupte de realitate. La USR, din ştirile răzbătute în spaţiul public, Dan Barna şi Dacian Cioloş s-au certat în ultima şedinţă a Biroului Naţional după ce actualul lider, Dacian Cioloş, a prezentat un program de 15 pagini solicitând o augmentare a prerogativelor, cerând un vot pe el până luni. Dacă nu e votat programul respectiv, Dacian Cioloş demisionează. Oricum, partidul n-a crescut în sondaje nici în opoziţie. La AUR copreşedinţii George Simion şi Claudiu Târziu nu mai sunt pe aceeaşi lungime de undă şi la mijloc ar fi ideologiile. Conflictul ar fi evoluat odată cu ascensiunea lui George Simion pe care însă inabilitatea în exprimare, pe tema Holocaustului, care a dus la catalogarea partidului ca antisemit, îl face nefrecventabil în ţară, dar şi afară. Oricum o laxitate morală, dacă nu malignitate, extrem de costisitoare, crează probleme de imagine acestei formaţiuni politice, altminteri în ascensiune în sondajele de opinie, pentru că „face ceva”, cum se exprima Ion Cristoiu. La nivelul coaliţiei de guvernare premierul Nicolae Ciucă face eforturi vizibile pentru menţinerea acesteia pe linia de plutire, pe fondul restricţiilor din pandemie, facturilor (o jumătate de milion emise greşit), preţurilor la carburanţi, toate neliniştitoare, cu potenţial social exploziv. Florin Cîţu, liderul liberalilor, preşedintele Senatului, pe contul Instagram, prevede o deteriorare a situaţiei economice, datorită unei crize de mari dimensiuni cu efecte deosebite. Discuţii aprinse, contradictorii, sunt legate de vârsta de pensionare, deşi speranţa de viaţă este o problemă în România. În acest context, PNL ar fi cerut schimbarea lui Marius Budăi de la ministerul Muncii, motivul fiind legat de solicitarea renegocierii PNRR-ului, nu uşor de realizat, fiindcă deschiderea cutiei Pandorei ar da bătăi cumplite Comisiei Europene, întrucât toată lumea ar avea ceva de corectat. Se văd în infraroşu mişcările inabile ale actorilor politici, numai că acestea, prin sortimentul de comunicare, n-au nici o legătură cu o realitate cotidiană înspăimântătoare. Până şi senatoarea Alina Gorghiu s-a simţit obligată să facă o remarcă absolut îndreptăţită. „N-a fost dorinţa vieţii noastre, cei din PNL şi întrăm la guvernare cu cei din PSD. În acest moment, date fiind aceste mesaje relativ contondente, din ambele părţi, găsesc de cuvinţă că este oportun să lăsăm cu toţii tonul mai jos. Va trebui găsit un numitor comun în comunicarea publică”. Dezgustătoarele abdicări morale, de pe scena politică, sunt sugestive pentru capacitatea partidelor politice de a traversa momente de maximă gravitate pentru ţară. Fiindcă asta trăim.