Istoria unei dinastii, în fotbalul din peninsulă, continuă. Duminică, Daniel Maldini (18 ani), fiul şi nepotul unor legende ale fotbalului italian, a debutat, într-o partidă de Serie A, contra lui Helas Verona (1-1) sub culorile lui AC Milan, evoluând câteva minute. Daniel Maldini, spre deosebire de bunicul său Cesare Maldini şi tatăl său Paolo Maldini, este atacant. El devine primul jucător născut după 1 ianuarie 2000 care evoluează cu AC Milan în Serie A. Tatăl său, cu 902 meciuri în 24 de ani de carieră sub culorile clubului lombard, iar bunicul său cu 398 de meciuri deţin recorduri deloc uşor accesibile.